Au fost exploataţi, schingiuiţi, înfometaţi şi abandonaţi. Acum au ajuns în paradisul măgarilor. Aici tot ceea ce trebuie să facă este să fi e fericiţi. Sunt nişte măgari!

Se bulucesc în jurul tău precum copiii în jurul lui Moş Crăciun. Dacă nu eşti atent, te buzunăresc mai ceva ca şuţii din tramvaiul 41. Atât doar că nu caută bani, ci mere sau morcovi. Mor de curioşi ce sunt. Cel mai mult le place să-i scarpini între urechile clăpăuge. Trebuie, însă, să fii atent, că dacă te-au călcat pe bombeu, din neatenţie, ghips scrie pe tine. Sunt, în total, 58 de suflete, împărţite pe grupe de vârstă: tineretul, adulţii şi seniorii. Mai nou, printre ei a apărut şi un bebeluş de numai şapte luni. Încă suge de la mă-sa şi e drăgălaş ca un bibelou. Cei mai mulţi au avut o viaţă grea. Au fost slugăriţi, bătuţi, subnutriţi sau abandonaţi. Dar din momentul în care au pus copita în padocurile de lângă satul Cochirleni, la trei kilometri şi jumătate, pe mâna dreaptă, cum te dai jos de pe Autostrada Soarelui, la Cernavodă, soarta li s-a schimbat definitiv. În „Sanctuarul Măgarilor”, singurul azil măgăresc din Europa de Est, niciun măgar nu mai are voie să muncească. O măgărie în toată regula!

FOTO: Nea Petrică Varga și-ar dori ca măgarii să se balege mai puțin

Preţul unei bătrâneţi măgăreşti fără griji

Petre Varga are 50 de ani şi e mai-marele îngrijitorilor de la Cochirleni. Se scarpină sub bască: „Acum şase ani aveam 58, acum tot 58. Ba, nu! S-a mai mărit efectivul, că mai avem doi, la Brădet, lângă Braşov, unde fac onoterapie, cu copiii…”. Păi, nu s-au mai înmulţit între ei? Nea Petrică râde cu gura până la urechi: „Nu! Că masculii sunt castraţi!”. Asta e prima regulă a măgăriei de lângă Cernavodă. „Băieţii”, când sunt aduşi, îşi lasă fuduliiile la poartă...

Până anul trecut, când a plecat în raiul măgarilor, decanul de vârstă al comunităţii a fost Rigoletto, un fost măgar de circ care avea spre patru decenii. Acum două „babe”: Nechita şi Gilda sunt veteranele „sanctuarului”.

FOTO: Doctorul Raul Tușer a dat animalele de casă pe compania măgarilor. Cică, sunt mai prietenoși

„Gilda a fost găsită chiar în oraş, la Constanţa, lângă CET, iar pe Nechita am găsit-o aici pe câmp, la Rasova. Era abadonată şi lihnită de foame”, povesteşte grăjdarul. Cam asta e povestea majorităţii măgarilor din azilul constănţean. Proprietarii lor i-au abandonat iarna, că îi costa prea scump mâncarea pentru ei. Dacă primăvara îi mai găseau, îi luau înapoi la muncă silnică. Apă, paie şi bătaie... Dacă nu, cumpărau altul, că sunt tare ieftini. Un catâr voinic nu sare de 200 de lei.

Prietenie între asini

Toată herghelia de măgari are parte de două mese pe zi, iar meniul e compus din fân, lucernă sau borceag – un amestec de ovăz şi mazăre. „Morcovi şi mere nu prea le mai dăm din mână, că s-au învăţat şi te apucă de deşte”, explică nea Petrică. „Poate doar ca recompensă, dacă stau cuminţi când le curăţăm copitele, mai primesc şi mere”, îl completează Raul Tuşer, unul din cei doi veterinari care au grijă de „pensionarii” de la Cochirleni. Medicul, de 39 de ani, a ales măgarii în dauna animalelor de companie. I s-a de pisicuţe, papagali şi hamsteri: „Prefer caii, câinii şi, mai ales, măgarii… De ce? Pentru că sunt diferiţi. Sunt inteligenţi şi sociabili! Ei leagă prietenii între ei indiferent de sex sau vârstă. Suferă dacă unul moare sau sunt despărţiţi”. Excepţie a făcut Rigoletto, răposatul măgar de circ. „El a fost un singuratic, un introvertit… Bine, era şi mai în vârstă”, îl comemorează Petre Varga pe bietul asin. Acum, cea mai trainică amiciţie o au două măgăriţe. Miruna şi Nicole au cam 15 ani amândouă şi toată ziua se giugiulesc.

Povestea mezinului Andrew

Doctoriţa veterinară Roxana Bratu are 32 de ani şi e şefa aşezământului de şapte ani. Îi cunoaşte pe toţi şi măgarii o recunosc de stăpână. „Leagă prietenii foarte strânse. Au fost momente când trebuia să tratez un măgăruş, pe Lee, şi nu am putut până nu i-am adus prietenul, pe Frantz, lângă el”, se înduioşează doctoriţa. Mezinul adăpostului e Andrew, fătat pe 8 august 2016. Când au adus-o pe Cătălina, maică-sa, o măgăriţă de 15 ani, aceasta era gestantă: „A fost salvată de o doamnă din Constanţa. Era la nişte ţigani care o băteau. A adus-o aici...”. Colegul Raul pune degetul pe rană: „A cumpărat-o. Le-a dat ţiganilor o sută de lei...”. Cei doi spun că doctrina aşezământului interzice cumpărarea sau vinderea de animale. La fel, nici reproducerea nu e permisă decât în cazuri extreme.

Mănâncă tot, în afară de oţetari, care-s amari

Tainul măgarilor se respectă cu sfinţenie. Dar, pe lângă cele două mese copioase zilnice sunt şi recompense. „În special pentru un comportament pozitiv. De exemplu, dacă sunt cuminţi la curăţatul copitelor primesc un măr sau un morcov”, se distrează doctoriţa. Altfel, în padocurile lor, măgarii au ras tot. E deşert. „Mănâncă şi rod absolute orice, cu excepţia oţetarilor, nişte copăcei care nu-s pe gustul lor, că-s amari. Da’ şi pe ăştia îi atacă, toamna, când cade bruma. Atunci le plac frunzele lor”, intră nea Petrică în dieta măgăruşilor în timp ce râneşte la o roabă de bălegar. Cu umor, ca în bancul cu ţiganul care se plângea că i-a murit măgarul tocmai când îl învăţase să nu mai mănânce, se plânge: „O să-i învăţ să nu mai mănânce, să nu se mai balege!”. Produsul finit al măgarilor se depozitează şi este oferit în dar oricui îl vrea. E „marfă” de cea mai bună calitate.

Botez măgăresc

Dar numele, numele cum li se dau? E un algoritm, o regulă, ceva? Tustrei râd. „Toţi angajaţii au câte unul cu numele lor. Io o am pe Roxy, domnu’ Varga pe Petre, Tanti Maria pe tiza ei... Dar mai avem şi alţii botezaţi la dorinţa celor care i-au adus: Tarzan, Lady, Jedi, Juliet, Fane Marius, Ionuţ, Andrada, Miţa şi Donato... Romeo n-avem, încă”, se distrează doctoriţa Roxana Bratu.

Bun, prietenii măgăteşti se leagă, dar certuri nu se petrec? Că se ştie că-s încăpăţânaţi. Raul Tuşer confirmă: „Se mai ceartă, dar în primele zile, până se obişnuiesc. Apoi, e dragoste mare”. În ţarc, Claudio şi Gore se scarpină reciproc pe spinare.

S-au trezit cu 25 de măgăruşi la poarta adăpostului

Aşezământul funcţionează sub egida unei fundaţii italieneşti: „Save the dog and other animals”, care se ocupă, în principal de câinii fără stăpâni în pericol. „Din necesitate ne-am extins şi la măgari. Uite, cu măgarii povestea a început în 2007. Fusese un an secetos, fără recoltă... Ne-am trezit cu vreo 25 de măgari abandonaţi în faţa adăpostului. Atunci a început un parteneriat pe partea măgărească şi cu Donkey Sanctuary, din Marea Britanie”, explică medicii cum au ajuns să se ocupe şi de catâri. Finanţarea e 99% din donaţii de peste hotare, iar adăpostul e unic în Europa de est. Pe lângă măgari, la Cochirleni mai vieţuiesc, în simbioză, cam 400 de câini şi 11 pisici.

Un catâr dus cu pluta

„Hai, copiii! Hai, bebeluşii mei, hai la mama!”, strigă Roxana Bratu când intră în padocul adulţilor. Măgarii dau năvală, mai să o doboare. Se bucură ca nişte copii când îşi văd părintele revenit dintr-o călătorie. Printre ei sunt liderii de grup parlamentar: Andruşca – cea mai veche locatară a „măgăriei” şi Fane, masculul dominant. Andrew, bebeluşul încă n-a fost despărţit de maică-sa. Încă mai suge, deşi pune botul şi la hrană solidă. În curând, va pleca peste gard, în lotul „Tineret”, unde tartor este Juno, cel mai abraş măgar al rezervaţiei. Juno rage de parcă l-ar duce la abator şi n-ar fi ora mesei. După el se iau şi ceilalţi confraţi şi, câteva minute, padocul se transformă într-un concert de heavy-metal agresiv. „Ăsta cre’ că are buba la cap! E dus cu pluta... Şi de după gard se bate cu Fane”, se încruntă Raul Tuşer. La masa de prânz au astăzi lucernă. Le place de nu se poate, dar nu o au prea des în meniu că-i prea bogată în zaharuri.

FOTO: Doctorița Roxana Bratu le servește seniorilor medicamentele pentru artrită, mascate în sandvișuri cu gem de caise

Veteranii coloniei şi războiul lui Juno cu Fane

Răzbunător a fost şi Fane, masculul alfa al grupului de adulţi. „După ce l-am lăsat fără bărbăţie, pe toţi ne-a compostat! Să se ştie că el e şeful”, râde Raul, dar parcă nu e râsul său. Că şi-a luat o copită fix în ţeastă, dar de la o măgăriţă.

Mai în spate e padocul seniorilor, 11 bucăţi cu totul, din care trei sunt orbi de-a binelea. „Sunt old and grumpy… Adică, bătrâni şi morocănoşi. Uite, Salva mai are un pârţ şi se duce, da’ tot dă cu copita!”, râde doctoriţa. Tocmai le-a pregătit un platou cu sandvişuri boşorogilor. Nişte tartine de pâine unse cu gem de caise, în care le-a strecurat medicamentele pentru artrita de care suferă. Şi, cu toţii, babe şi moşi din rasa măgărească, îi mănâncă din palmă. Fix în timpul ăsta, Juno rage ca disperatul la Fane. Îl provoacă de peste gard. Fane vine la el, îl înfruntă cu privirea dispreţuitor, se întoarce într-o rână şi face pipi. Doctorul Raul explică, doct: „Sfidare tipic masculină”.

Oberon şi Costică, „cazuri sociale” grave

Un caz trist e al lui Oberon, un catâr de 12 ani ale cărui copite nu fuseseră curăţate niciodată. „Nu mai putea să meargă de durere. Era din Olteni, din sudul Dobrogei. O iubitoare de animale ni l-a semnalat şi l-am luat la noi. L-a adus Raul”, se întristează doctoriţa măgarilor. Colegul său o completează: „Avea nişte copite imense şi curbate. Acum şi-a revenit”. Printre cazurile grave se numără şi Costică, un măgar recuperat dintr-o piaţă din Medgidia. A fost confiscat de Poliţia Locală. Bărbatului mai că-i dau lacrimile: „Practic, nu mai avea piele pe spinare. Era un animal tare chinuit...”. Costică e acum bine, numai că e mai temător cu oamenii.

FOTO; Juno (stânga) îl provoacă mereu pe Fane. Înțelept, ultimul îl sfifi dează pe după gard