Dispariția unui arab octogenar, în satul Cheia, în vara lui 2015, seamănă cu un scenariu al celebrului cineast David Lynch. Martorii, împrejurările și chiar natura aduc cu faimosul serial, din anii ’90: „Twin Peaks”. Toată lumea e bănuită, dar nu există suspecți

Acum doi ani și cinci luni, pe 5 august 2015, în satul Cheia, comuna Măneciu, județul Prahova, un om s-a sublimat. A trecut din stare solidă, din carne și oase, în stare gazoasă. S-a vaporizat. A dispărut în neant. Sute de oameni: polițiști, jandarmi, pompieri, pădurari, săteni și chiar detectivi particulari nu au reușit să dea de urma sa. Nu există nici cel mai mic indiciu cu privire la dispariția sa și nici vreo suspiciune că cineva ar fi avut un motiv să-l răpească sau, mai rău, să-l ucidă. Dispărutul se numește Mohammed AlBaghli, este cetățean kuweitian și la ora straniei sale dispariții avea vârsta de 79 de ani.

Copiii săi, cinci bărbați și trei femei, au oferit o recompensă de 100.000 de dolari oricui oferă o informație care ar putea duce la descoperirea tatălui lor. În vara anului trecut, au mărit suma la 500.000 de dolari. Degeaba. Au fost audiați zeci de martori și supuși testului poligraf. Tot nimic. Nimeni n-a picat testul. Am mers și noi pe urmele anchetatorilor. Ce am descoperit e la fel de bizar. Familia arabului a angajat un avocat abia după doi ani de la dispariție. Deși a primit aprobare de la unul din fii lui Mohammed Al-Baghli să colaboreze cu noi, acesta a refuzat orice discuție. Un martor cheie ne-a declarat că degeaba s-a oferit o recompensă uriașă, pentru că nimeni n-o să-l găsească pe dispărut. Iar surse din anchetă ne-au informat că, practic, nu există niciun suspect.

Investitorii arabi, din haiducia fiscală a anilor ’90

De când tatăl lor a dispărut, cei cinci fii ai săi stau cu rândul în România. Pe cel mai mic dintre ei, Riyad Al-Baghli (foto), l-am întâlnit chiar la Cheia. Arabul șiit, de 53 de ani, a lucrat în Ministerul de Externe al Kuweit-ului și, acum, este broker de imobiliare în Oman și țara natală. El ne-a povestit cum a ajuns tatăl său, fost director în Ministerul Comerțului kuweitian, pensionar și apropiat al Emirului din Kuweit, în România și de ce a ales ca loc de relaxare satul Cheia. Riyad ofteză: „Fratele tatălui meu era un tip aventuros. După căderea lui Ceaușescu, un prieten de-al său, român, i-a zis unchiului că e o șansă să investească în România, mai ales că, pe atunci, totul era ieftin”. „Investitorii” arabi simțiseră oportunitatea. „A înființat o firmă de taxi și, apoi, un magazine de piese auto. După care unchiul meu și socrul șiau adus și familiile. În 1995 a venit și tata. Prima oară s-au uitat să cumpere o casă în Predeal. Dar prietenul unchiului i-a arătat o alta, neterminată, la Cheia. Era frumos, i-a plăcut și a cumpărat domeniul”. Într-adevăr, am văzut cu ochii noștri, e vorba de un domeniu, iar casa e uriașă și luxoasă. Odată împroprietărit, clanul arăbesc și-a adus și familia. Locul devenise pre ferința lor pentru vacanțe: „Familia venea o dată la doi ani, iar tata de două ori pe an. Vara la Cheia și iarna la București”.

Avocat angajat la doi ani de la eveniment

Pe măsură ce înainta în vârstă, Mohammed Al-Baghli venea în țară numai vara. Mergea greu, întrucât avea mari probleme la un picior. „Teoretic trebuia să fie deplasat numai cu căruciorul, dar el prefera să meargă singur, în baston. Așa mergea și pe 5 august 2015, când s-a întâmplat...”, suspină, sincer, Riyad. „Au trecut 860 de zile de atunci...”, număra arabul, la data întâlnirii noastre.

În pofida sentimentalismului firesc rămâne, totuși, o întrebare: de ce familia nu a angajat, imediat, un avocat care să se intereseze, constant, de cursul anchetei și au făcut-o abia la doi ani de la dispariție? Riyad răspune, naiv: „În primul an, am stat de multe ori de vorbă cu polițiștii români. În prima lună, în fie care zi, apoi, săptămânal și lunar. Ultima oară a vorbit cu polițiștii fratele meu Hamad, acum vreo patru luni, la Ploiești, în prezența ambasadorului Kuweit-ului. Am avut și conferință de presă”. Așa este. Atunci au anunțat că recompensa se mărește la jumătate de milion de dolari.

Mohammed Al-Baghli trăia după bunul plac​

Mohammed Al-Baghli nu locuia în casa fratelui său, așa cum a crezut toată lumea. Bă- trânul era plimbat, ori de câte ori venea să se aerisească la Cheia, prin diverse pensiuni și hoteluri din stațiune. Sorin Munteanu, de 45 de ani, administratorul domeniului arăbesc de la Cheia, împreună cu soția sa, confirmă, indirect: „Domnul Mohammed nu avea un program strict. Și-l făcea după bunul plac. Ieșea la o plimbare, după micul dejun, de zece minute și se întorcea la pensiunea «Mihaela», unde era cazat. La prânz mânca la noi sau i se ducea mâncarea în camera sa. Nu locuia aici pentru că fratele său venea împreună cu femeile din familie și, conform religiei lor, un bărbat nu are voie să vadă femeile rudelor sale despletite. Nici eu nu intru în casă dacă nu sunt chemat”.

La pensiunea „Mihaela”, în prezent închisă, am dat de un italian, din Catania, pe nume Enzo. Omul a zis că habar nare, că nu era în țară atunci și că proprietara e în Germania.

În acea zi, Sorin Munteanu, împreună cu toată familia fratelui dispărutului, a fost la Brașov. Moșul nu venise pe la ei. Abia după-amiază, pe la orele 15.00-16.00, fata care îi făcea menajul bătrânului a telefonat și a anunțat că acesta nu era de găsit: „A zis că fusese la magazin să-și ia alune și apă, că s-a întors în timp ce ea făcea curat și că a plecat să se mai plimbe”.

Octogenar olog bănuit de sport extrem

Menajera, pe numele ei Nicoleta Bratu, localnică din Văleni, l-a văzut ultima oară pe Mohammed Al-Baghli de la balcon. Bătrânul arab traversase strada și era în curtea altei pensiuni, Genoveva, de vizavi. Se întâmpla pe la ora 14.00- 14.30. „Din câte știu eu, proprietarul acelei pensiuni,Paul Florea (foto sus) – un tip mai ciudat – și cei care erau cazați acolo, l-ar fi văzut ultimii”. Potrivit martorilor, inclusiv Paul Florea, bătrânul ceruse voie să urce pe niște scări abrupte, în zig-zag, către culmea dealului. Le-am văzut și noi și am început să gâfâim la o simplă privire. E greu de crezut că un octogenar șontorog, îmbrăcat în port tradițional arăbesc, încălțat cu papuci și cu un baston ar fi putută să facă o asemenea „escaldadă”. „El, în plan drept, făcea 100 de metri, pe șosea, în cinci-șase minute. Nu pot să cred...”, se scarpină în cap, Sorin Munteanu. Unde mai pui, că, odată ajuns pe culme, moșul ar fi trebuit să meargă printr-o poieniță cu iarba de jumătate de metru, înainte să se piardă în pădurea în care l-au căutat, zile în șir, sute de oameni. Am mers și noi la Paul Florea. Nu ne-a invitat în pensiunea sa. A spus doar: „A fost pe aici și a plecat...”. La plecare, cinic, a conchis: „Pot să mărească recompensa cât vor! Nu-l mai găsește nimeni!”.

L-au căutat peste 200 oameni, 39 de câini polițiști și trei elicoptere

Dar cine ar fi avut, totuși, interesul să-l răpească pe Mo ha m med Al-Baghli? Un fapt, nu lipsit de interes, ar fi că în 2006, la București, bătrânul a fost legat și tâlhărit, în propria casă, de o menajeră pe care o concediase și de frații săi. Făptașii au ajuns la pușcărie, dar, din cercetările noastre, la momentul dispariției, cu toții, deși liberi, erau în Capitală. Un alibi greu de zdruncinat. Nici administratorul Munteanu, nici Ryiad nu prea mai sunt siguri că dispărutul ar mai fi în viață: „Dacă cineva l-ar fi răpit pentru o răscumpărare, că bunuri nu avea la el, e posibil să-i fi cedat inima...”. 39 de câini și 200 de oameni: jandarmi, polițiști, pompieri și lucră- tori silvici, plus mulți alți săteni, tocmiți de familie, au participat la căutări. Trei elicoptere, care căutau un planorist dispărut în aceeași perioadă, au survolat și ele zona. În plus, șase kuweitieni de la ambasadă au stat 20 de zile la Cheia, să supravegheze ancheta.

Averea e mare pentru România, dar nu și pentru Kuweit

„Dosarul l-a văzut doar avocatul nostru”, recunoaște Riyad și mai adaugă că el crede că polițiștii noștri au produs multe acte, dar că: „Nu pot spune că investigația a progresat în vreun fel”. Dar de ce au apelat la un avocat abia după doi ani? Riyad Al-Baghli dă din umeri: „La început au fost atât de multe instituții: poliție, parchet, jandarmi... Noi am crezut că nu e necesar. Mai mult, un polițist din  Kuweit venea aici , la câteva luni să urmărească evoluția cazului. Dar nu prea colaborau... Am înțeles că nu exista un protocol oficial între cele două poliții. Acesta e motivul...”. Când vine vorba de o recompensă așa de mare te gândești, pe loc, și la averea rămasă de moștenit. Cam cât ar avea de moștenit copiii dispărutului? Un milion de dolari, două, trei, zece? Fiul cel mic al lui Mohammed Al-Baghli, demonteză ipoteza: „Averea tatălui meu e mare pentru România, dar nu impresionantă în Kuweit! Acolo e medie, noi suntem în clasa de mijloc. În familie nimeni nu ar avea de câștigat în plus, pentru că în legea și religia noastră totul se împarte egal între urmași”. Acest lucru ne-a fost confirmat și de surse judiciare, care ne-au spus că bătrânul își împărțise averea de multă vreme, existând și un act în acest sens. Procură de care fiul cel mic nu ne-a pomenit. La final, Riyad afirmă răspicat: „În ultimul secol, n-a existat în istoria țării noastre niciun caz de crimă, în familie, pentru bani!”.

 Pe aceste scări abrupte și în zig-zag, ar fi urcat, cică, octogenarul semi-invalid FOTOGRAFII: MARIUS VLAD

Un vecin recalcitrant și necooperant

Nicoleta Bratu (foto), îngrijitoarea din ultimii opt ani a lui Mohammed Al-Baghli, povestește și ea: „L-am văzut ultima oară în curtea pensiunii de peste drum. Era cam unu, unu și jumătate. Paul – patronul pensiunii – a zis că i-a cerut voie să urce pe scări... Și, dup-aia, a început să facă gălăgie, că ce tot intrăm în curtea lui să-l căutăm! Pe la cinci și jumătate, șase seara, a venit și Poliția. Și tot era recalcitrant. A doua zi le spunea anchetatorilor că nu-s sănătoși la cap. Că de ce-l caută la el, sub podețul din curtea lui, de peste Teleajen!”. Tânăra femeie, căreia bătrânul îi spunea „Baby”, în prezent însărcinată, conchide: „Eu nu cred că putea să urce scările alea!”.

Niciun martor n-a picat „Testul Poligraf”

Potrivit investigației noastre, au fost audiate 40 de persoane, din care 25 de localnici. Zece dintre martorii cheie au fost supuși „testului poligraf”. „Niciunul nu a picat testul. Pentru unii chiar a fost repetat și a ieșit la fel. Pentru noi toată lumea e suspectă... În momentul de față, toate investigațiile sunt ca la început”, a declarat o sursă judiciară, pentru EVZ. La anchetă au participat și trei polițiști kuweitieni, din care doi au revenit în România în mai multe rânduri. Și ei au făcut propriile verificări, în țara lor, dar de pomană. Concluzia, de moment, este: „Nu există niciun fel de indiciu de comitere unei infracțiuni contra vieții”.

A colaborat Petrișor Cană​