Până în anul 2000 trecusem Canalul Suez de cinci ori. Dar de fiecare dată de la Nord către Sud, Cum ar veni la vale, nu la deal
Prima oară am ajuns la Port Said, în decembrie 1993, cu cargoul de 4.800 TDW Snagov. Apoi, au urmat, pe rând, tranzitări cu: mineralierul de 65.000 TDW Bujoreni – în septembrie '95, cargoul de 15.000 TDW Rîureni – în martie '96, cargoul multifuncţional Războieni – în septembrie 1997 şi cargoul de 8.700 Star, ex-Făgăraş – în aprilie 1998. La Port Said, după ce intrai pe pasa de intrare, vapoarele erau luate la abordaj de arabi ca-n filmele cu piraţi. La bord, pe tot parcursul tranzitării, se desfăşura un veritabil bazar. Pe coridoarele navei, egiptenii – mă rog, aşa îşi spun ei, că legături de sânge cu ăia de pe vremea faraonilor nu există, că ăia erau albi şi ăştia măslinii – întindeau saule pe care îşi atârnau mărfurile. Ce nu putea atârna se punea direct pe jos. Casetofoane, unghiere, papuci, tricouri, pantofi, săpunuri, spray-uri, ciorapi, geci de piele, ceasuri, papirusuri cu mecla lui Tutankamon, şi tot felul de ciciuzbele. Totu' era negociabil, niciun preţ nu era bătut în cuie. Se accepta orice valută, da' preferabil era să plăteşti în dolari americani. Culmea era că mai toţi o bungheau pe româneşte. Apelativul universal valabil pentru români era Vasile. Ruşilor le spuneau Saşa sau Ivan, iar americanilor şi englezilor Jimmy sau Johnny. Erau poligloţi, ce mai… Io aveam o dambla, să-mi iau o geacă de piele mai lungă. D-aia peste fund, că n-avusesem şi se purta pe atunci. Băieţii şi-au cumpărat şi ei la cu 75-100 de dolari bucata, după priceprea fiecăruia la tocmeală. Io m-am înnădit cun unu', Ahmed. L-am băgat la mine în cabină şi i-am dat să bea bere. Aveam chesonul burduşit cu bere Peroni, că veneam de la Genova. I-am zis că sunt reporter şi i-am arătat poze cu gagica mea de pe atunci. S-a înmuiat ca un burete de bucătărie. În trei ore l-am făcut muci. Mi-a dat geaca pentru numai 50 de dolari şi mi-a spus, sughiţând, când s-a dat jos, înainte de Great Bitter Lake, cu un accent ca la Dolhasca: „Vasili nu spui la nimini că dat geaca la tini cu cinzeci di dolar! Că faceam di râs!”. Ca bonus, că l-am cinstit, mi-a făcut cadou o brichetă Ronson, evident contrafăcută. A funcţionat doar până la ieşirea din Bab el-Mandeb, în Indian. Au trecut şapte ani de atunci când, în 2000, tot în decembrie, am trecut Suezul pentru a şasea oară, dar prima de la Sud către Nord. Eram pe un portcontainer cu pavilion franţuzesc, înregistrat în Port aux Francais, din Insulele Kerguelen, CMA CGM Matisse, cu echipaj mixt, româno-francez. Am făcut o escală de două zile la Port Said. Când am plecat în oraş, că mi-era poftă de un kebap, cu cine dau nas în nas la poarta portului. Cu Ahmed. Şi arabu' mă recunoaşte: „Vasili mai aveam geaca di la mini? Io dat ieftin la tini, ziarist bandit”. M-am spart de râs. L-am chemat la vapor şi l-am îmbătat din nou. Şi mi-a mai dat o brichetă.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
