Ponta mizează pe Centenarul Unirii pentru a se relansa

Ponta mizează pe Centenarul Unirii pentru a se relansa

„Evenimentul zilei” vă prezintă, în exclusivitate, adevăratele mize politice ale tandemului Victor Ponta-Daniel Constantin care a lansat, duminică, aşanumita platformă „#altfel” a noului partid Pro România.

Fostul premier și fostul ministru al Agriculturii plănuiesc să „crească” proiectul Pro România de-a lungul anului 2018, utilizând ca vehicul de imagine Centenarului Marii Uniri, prin folosirea unor mesaje cu accente naționaliste, au declarat pentru EVZ surse din partid. Încă de la lansarea sa oficială, în luna mai, gruparea şi-a asumat, oficial, o doctrină de centru cu „accente patriotice”. De asemenea, Victor Ponta şi-a anunţat colaboratorii că intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din 2019, asumându- și până atunci rolul de „locomotivă” electorală.

Grup parlamentar cu Bănicioiu şi Borza?

Pe termen scurt, Ponta şi Constantin intenţionează să îşi facă grup parlamentar în Camera Deputaţilor, acţiune care necesită cooptarea a cel puţin 10 aleşi. În prezent, Pro România deţine cinci deputaţi, toți plecați din ALDE - Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Eugen Durbacă, Mircea Banias şi Damian Florea – cărora li se adaugă Victor Ponta. Potrivit surselor citate, în tabăra rebelilor este aşteptat şi Remus Borza (exclus din ALDE), dar şi câteva nume din PSD, cel mai sonor fiind al fostului ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, bunul prieten lui Victor Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Frontul PSD

De asemenea, unii dintre susţinătorii pesedişti ai lui Ponta vor face pasul spre Pro România „etapizat”, în săptămânile care urmează. Pentru fiecare nou „achiziție” în parte se va organiza câte o conferință de presă, cu scopul de a menţine gruparea în atenţia media. Faptul că Ponta a aderat la un nou partid nu înseamnă că abandonează miza PSD: mulţi apropiaţi (începând chiar cu soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu) şi colaboratori ai acestuia (europarlamentarul Cătălin Ivan, senatorul Orlando Teodorovici, dar şi alţi foşti miniştri ai guvernelor Ponta) rămân, în continuare, în partidul celor trei trandafiri. Nemulţumiţii din PSD îşi leagă speranţele de o condamnare a lui Liviu Dragnea, în primă instan- ţă, în dosarul „Bombonica”, fapt ce ar relansa bătălia pentru şefia formaţiunii.

Ponta, foc şi pară pe trădarea lui Grindeanu

Aceleaşi surse susţin că Victor Ponta este foc şi pară pe Sorin Grindeanu, acuzând faptul că împăcarea ex-premierului cu Dragnea, în schimbul unei poziţii în diplomație, reprezintă o trădare şi un compromis umilitor. Ponta şi Constantin mizau că PSD Timiş va migra masiv spre structurile Pro România.

Cum l-a „defectat” Dragnea pe Geoană

Tot Liviu Dragnea a deturnat şi înregimentarea lui Mircea Geoană (liderul PSRO, foto mic) în noul proiect politic, deşi fostul preşedinte socialdemocrat lua în calcul o fuziune prin absorbţie cu Pro România, în septembrie. Surse EVZ susţin că Geoană a îngropat securea războiului cu Dragnea, imediat după ce acesta i-a făgăduit că-l va reactiva într-o poziţie diplomatică. Cu siguranţă, Forţa Naţională (gruparea naționalistă condusă de europarlamentarul Laurenţiu Rebega) se va ală- tura proiectului Pro România, dar nu prin fuziune, întrucât FN nu și-a încheiat demersurile juridice.

Cine va fi preşedintele

Pro România Potrivit surselor noastre, Ponta şi Constantin doresc organizarea unui congres în această toamnă, forul urmând să voteze Statutul şi să aleagă formula de conducere. Nu este deloc exclus ca Victor Ponta să devină în final președintele Pro Româ- nia, în condiţiile în care ex-premierul este unicul vector real de imagine al grupării. Mai este însă luată în calcul şi o formulă bicefală de conducere.

Dragnea: „Nu vor exista parlamentari PSD care să-l urmeze pe Ponta!”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, nu a dorit să comenteze deocamdată lansarea partidului Pro România, dar a apreciat că nu vor exista parlamentari social-democraţi care să-l urmeze pe Victor Ponta. „Nu vreau să comentez acum, sincer, dar asta nu înseamnă că nu o să comentez. Nici nu vreau să-i tulbur lansarea noului proiect politic”, a spus Dragnea. Întrebat dacă vor fi parlamentari social-democraţi care se vor alătura lui Victor Ponta, liderul PSD a răspuns: „Se pare că nu, din ce am înţeles eu. Acuma nu ştiu câţi o să ne regăsim mâine (duminică – n.r.) acolo!” Reamintim că Victor Ponta a început în forţă sesiunea parlamentară, înscriindu-se în Pro România şi lansând atacuri repetate la adresa lui Dragnea.