Podul Agigea va fi închis. Circulație deviată și restricționată

Podul Agigea va fi închis. Circulație deviată și restricționată

În perioada 18 septembrie - 1 noiembrie, circulaţia rutieră pe podul Agigea va fi restricţionată în vederea finalizării lucrărilor de reabilitare, iar trei nopţi va fi închisă, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Conform sursei citate, în nopţile de 18, 19 şi 20 septembrie 2017, în intervalul orar 22:00 - 06:00, se va închide circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule. În această perioadă, pe podul Agigea se va putea circula în timpul zilei, pe câte o bandă pe sens.

"În perioada în care traficul rutier pe podul Agigea va fi închis, traficul rutier va fi deviat pe ruta: Nod Rutier A4 (intersecţie cu D.N.39), Agigea - A4( Intrare Port Constanţa Sud ) - Podul Nou (Apolodor) - Bretea acces la D.N. 39 ( Eforie Nord - Agigea) - D.N.38 ( Agigea - Negru Vodă)", anunță CNAIR.

Totodată, circulaţia rutieră va continua să se desfăşoare pe câte o singură bandă pe sens în perioada 21 septembrie - 01 noiembrie 2017 (ora 24:00), iar pentru evitarea aglomeraţiei este recomandata aceeaşi rută alternativă.