PNL, negocieri cu parlamentarii PSD pentru moțiunea de cenzură

PNL, negocieri cu parlamentarii PSD pentru moțiunea de cenzură

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat că există discuții inclusive cu parlamentarii PSD pentru promovarea moțiunii de cenzură.

"Aritmetica nu ne este foarte favorabilă pentru că există un număr destul de mare de parlamentari care susţin Guvernul Ponta, dar asta nu înseamnă că nu încercăm să explicăm fiecărui coleg oportunitatea şi legitimitatea demersului PNL. (...) Asta nu înseamnă că nu se va discuta cu fiecare parlamentar pentru conturarea majorităţii în vederea promovării acelei moţiuni de cenzură. (...) Se fac aceste discuţii cu absolut toată lumea, inclusiv cu cei din PSD, şi nu am bătut la uşi închise. Sunt oameni care înţeleg că partidul din care fac parte şi care conduce Executivul din România merge într-o direcţie greşită şi că politicile pe care ei le-au făcut şi le-au aplicat şi le aplică nu sunt cele la care populaţia din România vibrează în acest moment", a afirmat Gorghiu într-un interviu la DC News, citat de Agerpres.

Totodată, Gorghiu a spus că nu doreşte să avanseze un calendar privind moţiunea de cenzură.

"Nu aş vrea să mai avansez un calendar. E mai puţin importantă ziua în care vom schimba Guvernul (...), mult mai important mie mi se pare că este ce explicăm românilor că vrem să facem când ajungem acolo şi de ce vrem să ajungem acolo. (...) În această sesiune va exista şi moţiune de cenzură şi cred că în urma ei vom reuşi să îndepărtăm şi Guvernul Ponta", a afirmat Alina Gorghiu