PERICOL INCREDIBIL în București. ”PLOAIA ÎNGHEȚATĂ” ar putea provoca ACCIDENTE FATALE în trafic
- Matei Năstase
- 28 decembrie 2016, 11:46
Brigada Rutieră informează că fenomenul "freezing rain" sau "ploaia îngheţată" reprezintă un real pericol pentru traficul din Capitală miercuri, astfel că, din cauza temperaturilor scăzute şi a căderilor de precipitaţii, partea carosabilă poate deveni umedă şi alunecoasă, existând posibilitatea formării poleiului.
În acest sens, Brigada Rutieră le transmite şoferilor să ţină cont de mai multe aspecte atunci când pornesc la drum. Unul dintre acestea este să se asigure că parbrizul, geamurile laterale şi lunetă oferă o vizibilitate foarte bună iar ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire sunt în bună stare de funcţionare, arată Agerpres.
Conducătorilor auto li se mai recomandă să adapteze maniera de condus la specificul suprafeţei carosabile, să evite frânările şi accelerările bruşte, să păstreze o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să poată opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc.
Totodată, pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi. Cei angajaţi în traversarea străzii trebuie să ţină cont că distanţa de frânare a autovehiculelor se măreşte considerabil, în condiţii de carosabil alunecos, transmit reprezentanţii Brigăzii Rutiere.