Petre Grigoraș n-a avut încredere în proiectul de reconstrucție și Rapid rămâne fără antrenor
- Andrei Călin
- 16 iulie 2015, 18:05
Petre Grigoraș a refuzat oferta lui Valerii Moraru de a prelua echipa Rapid și giuleștenii nu știu încă de cine vor fi antrenați în sezonul viitori.
În ultimele trei zile, Petre Grigoraș a negoicat cu Valerii Moraru preluarea echipei Rapid, dar discuțiile nu au dus la niciun rezultat favorabil „alb-vișiniilor”. Tehnicianul nu a fost mulțumit de proiectul prezentat de omul de afaceri basarabean și a anunțat că a declinat oferta. Astfel, divizionara secundă nu are încă un tehnician.
„Azi am dat răspunsul final, care este negativ. Aş fi venit cu plăcere să antrenez Rapidul, dacă aveam lângă mine un preşedinte sau un director sportiv. Aş fi vrut să fac o echipă spectaculoasă, care să joace un fotbal ofensiv. Am înţeles şi că Dănuţ Perjă, un om important în club va pleca. Rapid era singura echipă pe care aş fi antrenat-o în liga a două, alături de Farul”, a spus Grigoraș pentru siteul 1923.ro.