Peste 25.000 de luptători STRĂINI s-au alăturat STATULUI ISLAMIC

Peste 25.000 de luptători STRĂINI s-au alăturat STATULUI ISLAMIC

Mai mult de 25.000 de luptători străini au plecat în străinătate, pentru a se alătura unor grupări teroriste precum Al-Qaida și Statul Islamic, potrivit unui raport al ONU, scrie BBC News.

Experții au declarat că fluxul de luptători străini este „mai mare decât a fost vreodată în istorie”.

Luptători din peste 100 de țări au plecat în țări precum Irak, Siria, Libia și Pakistan.

Raportul arată că această realitate reprezintă o amenințare pe termen lung și scurt la securitatea globală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numărul acestor luptători a crescut foarte rapid, cu 71% între mijlocul lui 2014 și martie 2015.

Siria și Irak au devenit „o școală veritabilă pentru extremiști”, având 22.000 de luptători străini. Raportul, realizat de experți care monitorizează sancțiunile ONU împotriva Al-Qaida, avertizează că înfrângerea ISIS în Irak și Siria ar putea duce la dispersarea luptătorilor experimentați în întreaga lume.

Există, de asemenea, 6.500 de luptători în Afganistan și sute în Yemen, Libia și Pakistan. Majoritatea luptătorilor străini vin din Tunisia, Maroc, Franța și Rusia. De asemenea, un număr tot mai mare de persoane din Maldive, Finlanda și Trinidad Tobago se îndreaptă spre aceste țări.

Raportul cere un schimb de informații mai eficient între națiuni, pentru identificarea luptătorilor străini.