Pe unde STAU LA PÂNDĂ polițiștii rutieri. Cele mai aglomerate drumuri în perioada Sărbătorilor de Paște

Pe unde STAU LA PÂNDĂ polițiștii rutieri. Cele mai aglomerate drumuri în perioada Sărbătorilor de Paște

Aproape 1.800 de poliţişti de la rutieră vor acţiona, la nivel naţional, în perioada Sfintelor Sărbători de Paşti. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, Poliţia Română le recomandă participanţilor la trafic să conducă prudent şi să respecte regulile de circulaţie. De asemenea, agenții de la Rutieră vor fi prezenți pe cele mai aglomerate drumuri pe care circulă șoferii din România în drumul lor către destinație, în minivacanța de Sfintele Paște.

În perioada 10-12 aprilie a.c., cu ocazia Paştelui Ortodox, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în trafic pentru asigurarea fluenţei traficului, combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Astfel, în această perioadă, 1.783 de poliţişti de la rutieră vor acţiona în medie, zilnic, pe tronsoanele de drumuri naţionale şi europene. Aceştia vor fi sprijiniţi de poliţiştii de la ordine publică pentru fluidizarea traficului rutier.

În această perioadă, pe drumurile care fac legătura cu punctele de trecere a frontierei se vor desfăşura acţiuni comune în colaborare cu poliţiile rutiere din Ungaria şi Bulgaria.

Poliţiştii vor folosi echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor pentru a depista în trafic  conducătorii de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză.

Pentru evitarea aglomeraţiei, polițiștii vă recomandă să folosiți rute alternative:

pentru Drumul Național 1:   Drumul Național 1A Bucureşti – Buftea - Ploieşti – Braşov sau Drumul Național 71 Bucureşti – Târgovişte – Pucioasa – Sinaia – Braşov;

pentru Drumul Național 7 Bucureşti – Găieşti – Piteşti: Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti; pentru Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa:   Drumul Național 2 – Drumul Național 2A Bucureşti – Urziceni – Slobozia – Constanţa.

Conducătorii auto vor fi informaţi permanent cu privire la condiţiile de trafic rutier şi eventualele rute ocolitoare prin intermediul Centrului INFOTRAFIC – Inspectoratul General al Poliției Române.

Măsuri ce vă pot salvea viața!

Poliţia Română atrage atenţia asupra importanţei respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule, mai ales atunci când carosabilul este umed.

ÎNAINTE DE A PLECA LA DRUM:

Verificaţi starea autovehiculului, asiguraţi-vă de buna funcţionare a frânei de serviciu, a celei de mână, a instalaţiilor de iluminare-semnalizare!

Nu uitaţi triunghiurile reflectorizante şi trusa medicală de prim-ajutor!

Discuţiile intense în timpul conducerii autovehiculului, vorbitul la telefonul mobil, vă pot distrage atenţia în momente vitale.

Folosiţi corect luminile pe timp de zi, de noapte sau ploaie abundentă!

Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule!

Oboseala la volan vă poate fi fatală! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.

CENTURA DE SIGURANŢĂ POATE SALVA VIAŢA!

Centura de siguranţă constituie un factor de primă importanţă în ceea ce priveşte configuraţia dinamicii accidentelor rutiere.

Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie. Ataşaţi-vă centura de siguranţă înainte de plecarea la drum, vă poate salva viaţa în caz de accident!

CONDUCEREA UNUI AUTOVEHICUL ŞI ALCOOLUL SUNT INCOMPATIBILE!

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!