Se împlinesc patru ani de la tragedia din Munții Apuseni, în care au murit studenta Aura Ion și pilotul Adrian Iovan. Încă se caută vinovații, încă se fac scenarii, mai ales în preajma zilei de 20 ianuarie. Chirurg de top, care salvează zilnic vieți, medicul Radu Zamfir, supranumit și ”Eroul din Apuseni”, nu a folosit niciodată clișee când a vorbit despre ziua care era să fie ultima și pentru el.

20 ianuarie 2014, ora 15:46:57.  Avionul de tip BN2, care transporta o echipă de medici de la Bucureşti spre Oradea, se prăbușește într-o pădure înghețată din Munții Apuseni. Aparatul de zbor era pilotat de Adrian Iovan, iar copilot era Răzvan Petrescu .

Echipa medicală, formată din dr. Radu Zamfir de la Institutul Fundeni, dr. Valentin Calu de la Spitalul Elias, dr. Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria”, dr. Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș și Aurelia Ion, voluntar, studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din București, mergea la Oradea pentru prelevarea unor organe de la o donatoare de peste 60 de ani, care suferise un accident vascular cerebral.

După o bâlbâială în lanț a autorităților, care s-a întins pe mai multe ore, avionul a fost găsit, în jurul orei 21.00, de niște moți din comuna Horea. Toți erau grav răniți, cu excepția medicului Radu Zamfir care, în așteptarea unui ajutor ce nu mai venea, a făcut tot posibilul ca să-și salveze colegii, fiind numit ”Eroul din Apuseni”. Însă, după ore de stat în frig, nu a mai putut să facă nimic pentru Aura Ion și Adrian Iovan, care au murit după ce echipele de salvare au ajuns în pădurea înghețată. Ceilalți au supraviețuit și, astăzi, își văd de viețile lor, dar nu vor uita niciodată coșmarul prin care au trecut.

 

FOTO: Dr. Radu Zamfir (stânga) împreună cu alt supraviețuitor al tragediei din Munții Apuseni, dr. Sorin Ianceu, în timpul unei operații de prelevare multi-organ FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

În cei patru ani care au trecut de la această tragedie, s-au făcut tot felul de scenarii, în condițiile în care ancheta nu a fost finalizată. ”Numai cine a fost acolo poate să-și dea cu părerea! A fost o situaţie dramatică și tot ce a fost legat de ea și a urmat a fost dramatic! Vreau să las în urmă ce a fost. Nu mă consider un erou. Am făcut ce trebuia și când trebuia”, spune medicul chirurg Radu Zamfir, cel mai în măsură să vorbească despre această tragedie. Deși a câștigat simpatia și respectul unei țări întregi, a rămas la fel de modest. Continuă cu prelevările de ficat, însă prioritare sunt operațiile hepato- bilio-pancreatice, oncologice, laparoscopice, dar și operațiile obișnuite de chirurgie generală, pe care le face la Institutul Clinic Fundeni, la Sanador și la Spitalul Medstar 2000 din Constanța.  Mai nou, a început o colaborare și cu Medicover, unde a operat chiar pro bono, și și-a făcut și o pagină profesională pe Facebook, Dr. Radu Zamfir, unde dă sfaturi pentru cei interesați de sănătatea lor.

 

PORTRETUL UNUI CHIRURG DE TOP

 

Redăm o parte dintr-un amplu interviu cu medicul Radu Zamfir, publicat de Evenimentul zilei în luna mai a anului trecut.

Tragedia prăbușirii avionului pilotat de Adrian Iovan l-a întărit pe doctor. Are o relație specială cu Dumnezeu de când a scăpat cu viață, dăruind viață. Nu e James Bond, dar are calitățile unui super-erou. Când nu umblă prin burțile oamenilor, doctorul Zamfir se plimbă cu motocicleta și face scufundări

Este un bărbat frumos, ușor grizonant, cu ochi albaștri și un discurs calm, atrăgător. Merge pe motocicletă, face scuba diving și a sărit și cu parașuta. A supravieţuit după ce a căzut cu un avion, iarna, într-o pădure îngheţată. A reușit să-i salveze pe alţi trei pasageri și pe copilotul aparatului. După 72 de ore de la tragedie s-a urcat iar în avion. După care, repede, s-a apucat iar de salvat vieţi. Cam asta e principala sa ocupaţie. Știe multe și vorbește cât trebuie. Nu e nici agent secret, nici luptător de commando și, totuși, misiunile sale sunt, mai tot timpul, pe muchie de cuţit. La propriu. Cu mâinile sale dăruiește viaţă. Este un chirurg expert în prelevări de organe umane. Doctorul Radu Zamfir, „Eroul din Apuseni” – cum l-a botezat presa – e un om ca toţi oamenii.

Dar cum se împacă Radu Zamfir cu eticheta de erou? Se face mic: „Nu mă consider un erou. Am făcut ce trebuia și când trebuia. Simpatia care mi se arată zi de zi, din partea oamenilor, e ca un motor pentru mine, pentru a face fapte bune în continuare...”. Dacă ar fi să facă un top al întrebărilor tâmpite care i s-au pus după tragedia din Apuseni, care ar fi primele trei? Se destinde: „Au fost multe. Da’ numai cine a fost acolo poate să-și dea cu părerea! A fost o situaţie dramatică și tot ce a fost legat de ea și a urmat a fost dramatic! Lăsaţi-o așa... Vreau să las în urmă ce a fost!”. Spune că a rămas același om, că nu s-a schimbat.

 

De medicină l-a molipsit bunicul matern

 

Imediat după accident a revenit la București cu avionul. Oftează: „Da! La trei zile am zburat din nou. E ceva fantastic să scapi dintr-un accident aviatic. Am compasiune pentru astfel de supravieţuitori”. Dar niciun trac, nimic? Omul are nervi de oţel: „Trebuia să ajung în București. Cu salvarea era un drum lung și anevoios. Trebuia să-mi văd famila... Asta era dorința mea!”. Și, totuși, până să ajungă la cei dragi, a ajuns, mai întâi, în faţa presei unde a fost adus, slab, palid, încercănat și abia ţinându-se pe picioare. A fost corect faţă de el? Dă din umeri: „Era de așteptat să ajung în faţa presei”.

FOTO: Doinița Elena și Mihai Zamfir, doi biochimiști din București, sunt părinții de acum celebrului „Erou din Apuseni”, medicul chirurg Radu Zamfir

Ce voia micuțul Răducu Zamfir să se facă atunci când o să devină mare? Că doar nu visa că o să cotrobăie prin măruntaiele oamenilor? Se distrează: „Ca să mă autocitez, spuneam că vreau să mă fac «ureche muzicală». Da’ partea asta artistică o dezvoltă Lavinia, fiica mea cea mare, face vocalize toată ziua, repetă...”. Dar cum de s-a făcut medic? „Bunicul din partea mamei a fost chirurg. Îmi mai lăsa, așa, câte o carte pe masă. M-a molipsit...”, explică doctorul alegerea sa. Nu e prea fotogenic, în realitate arată mult mai tânăr și este fresh, după o noapte lungă, de gardă.

FOTO: Viitorul medic, aniversat la vârsta de patru ani. Spune că o lumânare a fost în plus

 

Student de nota zece și posibil „donator”

 

A fost un student de nota 10, bursier, sau unul normal, obișnuit? „Am avut bursă aproape tot timpul. Asta pentru că am făcut parte dintr-o grupă studioasă și trebuia să țin pasul”, e modest doctorul Zamfir. Tânăr, frumos, celebru și cu bani, de presupus, că medicii, mai ales chirurgii, nu sunt chiar muritori de foame. Se vorbește că femeile sunt moarte după el. Cum gestionează „problema”? Se rușinează ca o fată mare: „Sunt căsătorit, am doi copii și nu mai e loc de mai mult”. Nu încearcă să-l agațe fetele pe Facebook? „E doar o rețea de socializare. Gata! E un răspuns complet!”, pune punct subiectului. Este pasionat de motoare. Se duce la întrunirile motocicliștilor? „Câteodată, da’ nu într-un club anume. E ca o miniatură heterogenă a societății. Vin oameni de peste tot, cu preocupări, diverse nivele de educație, dar cu aceeași pasiune”, se entuziasmează motociclistul. Odată a căzut și a stat trei luni cu piciorul în ghips. Lumea le spune, ironic, „donatori”. „Asta e, ne asumăm!”, se amuză expertul în prelevarea de organe umane.

 

Este „mort” după drobul tocat cu satârul

 

Distracţia e că primul „motor” pe care l-a condus Radu Zamfir a fost un Trabant. Acum călărește, alternativ, o Suzuki și KTM. A sărit și cu parașuta și face și scuba diving. „Da. Fac scufundări în Marea Neagră și Grecia. Am brevet de scafandru de primul nivel în «open water», până la zece metri”, devoalează chirurgul altă faţetă a personalităţii sale. Ce alte pasiuni mai are? Recunoaște că-i plac filmele românești și că regizorii săi preferaţi sunt Radu Jude și Radu Potcoavă. Sunt tizii săi.

Dar hobby-ul său rămâne chirurgia generală. Asta presupune o activitate în care obiectul muncii sunt ficatul, pancreasul, splina, stomacul etc. Mai poate mânca Radu Zamfir drob de Paște și lebăr sau caltaboș de Crăciun? Se umflă de râs. „Sigur că da! Mama are o reţetă delicioasă de drob tocat cu satârul!”.

 

Motocicliștii nu sunt buni de „donatori”

 

După cât timp se ajunge „mâna întâi” în chirurgie? Medicul a intrat în apele sale teritoriale: „După ce ai luat examenul de medic specialist poți fi «mâna întâi». Dar lucrurile trebuie să se petreacă într-o manieră armonioasă și graduală. Nici eu nu fac excepție”. Dar în cazul transplanturilor? Spune că transplantul, o specialitate mult mai complexă, presupune o perioadă mult mai semnificativă de timp pentru însușirea abilităţilor necesare: „Acu’, eu mă ocup cu prelevările hepatice, pe lângă activitatea zilnică. Dar am competenţă și pentru celelalte tipuri de prelevări”. De altfel, recunoaște că sunt mai multe echipe care fac astfel de sensibile operaţii: „În ceea ce privește frecvenţa lor, este un flux variabil, care ţine de hazard”. Iar motocicliștii, tagmă din care și el face parte, sunt, așa cum se spune, „donatori”? Râde cam câș: „De obicei, accidentele sunt foarte violente. Nefiind protejați de caroserie, leziunile sunt foarte grave și nu se mai ajunge la prelevare”.

Un chirurg de top și un reporter ”de top”

 Preferă Fundeni-ul altor centre de transplant hepatic din lume

Dacă ar fi să aibă destui bani și ar avea nevoie de un transplant pentru cineva drag, foarte drag, ce i-ar recomanda, un transplant în țară, la Fundeni – unde lucrează el – la AKH Viena, la Florence Nightingale Istanbul, în America sau aiurea? Surprinzător, sau nu, recomandarea sa e una patrioată: „Clar, la Fundeni, pentru că sub îndrumarea profesorului Irinel Popescu, mentorul meu, se realizează cele mai moderne tehnici de transplant hepatic, cot la cot cu cei din alte centre europene de prestigiu!”.

Dumnezeu, superstițiile și cinismul binefăcător

Are un ritual înainte de prelevarea unui organ, se roagă, are superstiţii? Crede în Dumnezeu? Dacă da, de ce? Se spovedește și se împărtășește? Ţine post? Medicul schiţează o cruce: „N-am superstiţii, dar cred în Dumnezeu. DA, mă spovedesc și mă împărtășesc. Iar post..., uneori reușesc să îl ţin în Săptămâna Mare, înainte de Paști!”.

Ca om, ce s-a schimbat între timp? A devenit mai cinic? De ce mulţi medici spun că sunt cinici? De ce pacienţii spun că medicii sunt cinici? Trage aer în piept, expiră egalat, ca un scafandru ce este și explică: „La momentul operaţiei trebuie să ai o detașare emoţională care să te lase să iei decizii la rece pentru binele operaţiei”.

Drumul unui organ de la donator la receptor

Cum încearcă doctorul Radu Zamfir seara, după o zi de muncă – de cotrobăit prin burțile oamenilor – să uite de sânge, de oamenii morți, de donatorii de organe, de pacienții care au nevoie de transplant? Se întâmplă să aibă vise urâte? Medicul te fixează direct în sclere, cu ochii săi albaștri: „Nu, n-am! Familia e tot ce-mi trebuie pentru liniștea mea”. Care este, în opinia sa, cea mai dificilă operație de prelevare a unui organ sau țesut uman? Inimă, ficat, rinichi, cornee? Evident, specialistul în prelevarea hepatică, o trage pe partea sa: „Cred că ficatul, pentru că acest organ are vase de sânge de calibru mai redus, care necesită disecții mai laborioase. Prelevarea durează, în medie, trei ore”. Medicul vorbește de dificila sa muncă, la fel ca o gospodină care tocmai eviscerează un pui: „Există o succesiune a prelevării organelor. Prima e inima, apoi plămânii și, după aia, ficatul, pancreasul și, la urmă, rinichii”. Practic, în jurul unui donator sunt mai multe echipe de chirurgi care se succed: „La final, urmează o altă fațetă, la fel de dificilă, direcționarea organelor către pacienți!”.

Dar dacă ficatul nu ajunge la timp?

A ajuns Radu Zamfir, vreodată, prea târziu la un pacient, în sensul că bolnavul a murit în timp ce i se aducea organul de transplant? Dacă au fost astfel de cazuri, la câte minute era de spitalul unde era pacientul? „Nu! De principiu, grefa hepatică, de la prelevare la implantare, nu trebuie să stea în afara corpului mai mult de 12 ore, optim 6. Este timp suficient”, e sigur pe el doctorul. Familiile donatorilor pun condiții când se prelevă organele, adică vor ca inima rudei lor să ajungă la un om bun, la o femeie, bărbat, un pacient din același județ etc? „Nu. Există peste tot în lume campanii de promovare a donării de organe. Bineînțeles, se atinge, pe undeva, factorul emoțional. Și anume, că organele donatorilor trăiesc, familia având, în acest sens, o mulțumire”.

Medicul Radu Zamfir este pasionat și de fotografie. Spune că ar putea deschide chiar o expoziție cu imaginile cu imagini superbe surprinse din avion. Aici, Valea Oltului!