Papa Francisc s-a întâlnit, pentru prima dată, cu victime ale abuzurilor sexuale comise de preoții catolici

Papa Francisc s-a întâlnit, pentru prima dată, cu victime ale abuzurilor sexuale comise de preoții catolici

Papa Francisc, care s-a întâlnit astăzi pentru prima dată la Vatican cu un grup de şase victime ale actelor de pedofilie comise de preoţi, a declarat că durerea victimelor şi sinuciderile “apasă pe conştiinţa Bisericii”.

Suveranul Pontif a denunţat “complicitatea inexplicabilă” a unei părţi a clerului cu preoţii şi episcopii pedofili şi a promis că “nu va tolera niciun rău” făcut unui minor.

În timpul unei predici la reşedinţa Sfânta Marta, unde locuieşte de la instalarea sa în martie 2013, papa argentinian a declarat, în prezenţa a şase victime (două din Germania, două din Marea Britanie şi două din Irlanda), că durerea victimelor şi sinuciderile “apasă pe conştiinţa Bisericii”, transmite Agerpres.

El a cerut iertare pentru păcatul comis de “liderii Bisericii care nu au răspuns în mod adecvat la denunţurile abuzurilor sexuale înaintate de către membri ai familiilor sau chiar de către victime”.

Ne puteți urmări și pe Google News

“De mai mult timp, am simţit în inimă o durere profundă şi o suferinţă” pentru aceste abuzuri “atât de mult timp ascunse, camuflate cu o complicitate inexplicabilă”, a spus Papa Francisc.

“Sunt mai mult decât acţiuni josnice. Este vorba despre un sacrilegiu. Aceşti oameni i-au sacrificat pe aceşti băieţi şi aceste fete idolului propriei lor concupiscenţe”, a subliniat el, evocând “o profanare a imaginii create de Dumnezeu”.

Suveranul Pontif a afirmat că episcopii trebuie să acţioneze “cu mai mare atenţie” pentru protecţia minorilor şi a avertizat că ei “vor fi traşi la răspundere” în cazul unor abuzuri comise în eparhiile lor.