Papa Francisc deschide ușa Vaticanului pentru homosexuali

Papa Francisc deschide ușa Vaticanului pentru homosexuali

Pentru prima dată, un document supus dezbaterii de către episcopii catolici reuniți în Cetatea Sfântă vorbește despre acceptarea homosexualilor în comunitățile de creștini.

Un document supus discuției în timpul unei importante reuniuni la Vatican a făcut furori în presa internațională, care s-a grăbit să scoată în evidență o schimbare radicală și fără precedent în modul în care Biserica Catolică se raportează, în principal, la homosexuali. Documentul, intitulat „raportul de după dezbatere”, a fost emis după primele discuții pe care cei peste 200 de episcopi catolici leau avut despre rolul familiei în lumea modernă. Unul din cele 58 de capitole ale textului și cel care a suscitat dezbaterea din presa internațională este intitulat „acceptându-i pe homosexuali”.

„Cutremur la Vatican”

„Homosexualii au abilități și calități pe care le pot pune în slujba comunității creștine. Suntem în stare să îi acceptăm pe acești oameni, garantându-le un loc fratern în comunitățile noastre?” se arată în textul cu pricina. Mai mult, documentul adoptat de Vatican face referire și la uniunile homosexuale: „Fără a nega problematicile morale legate de uniunile homosexuale, luăm act că există cazuri în care sprijinul reciproc până la sacrificiu constituie un ajutor prețios în viața partenerilor.” În fine, Vaticanul pare să deschidă și calea aceptării adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale: „Biserica acordă o atenție specială copiilor care trăiesc cu cuplurile de același sex, insistând că exigențele și drepturile celor mici trebuie întotdeauna plasate pe primul plan”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru Vatican, care a asociat mereu homosexualitatea cu păcatul, simpla întrebare pusă mai sus sugerează o schimbare de macaz fără precedent, „un cutremur”, așa cum multe titluri din presa internațională au subliniat. Deși mulți atrag atenția că respectivul document este doar un text intermediar și că nicio decizie oficială nu a fost încă luată (mai ales că Sinodul dedicat familiei este un proces extins pe doi ani), dezbaterea fixează obiectivele pe care Papa Francisc le dorește și nu lasă prea mult spațiu de manevră aripii conservatoare a Bisericii Catolice. Noua abordare pe care Papa a introdus-o la Vatican pornește de la premisa toleranței și a iertării și nu a păcatului și tocmai în acest spirit este redactat și documentul menționat, comentează și revista Time.