Palatul Alb al „sultanului” Erdogan, obiectiv de maximă siguranţă
- Feri Predescu
- 8 august 2015, 00:00
Reședința președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, Ak Saray (Palatul Alb), șochează prin grandoare, dar și prin măsurile excesive de siguranță impuse în jurul impozantului edificiu, despre care se spune că are peste 1.100 de camere. Așezat pe o colină înaltă și înconjurat de păduri, Ak Saray se vede de la mare distanță, în stânga, când intri de pe autostrada dinspre Istanbul
Nici nu a fost bine inaugurat, anul tre cut în luna august, că despre Ak Saray s-au şi născut legende, pe fondul puţinelor informaţii despre „Casa Albă” a lui Erdogan. Ziariştii din Ankara, cu care am discutat, spun că palatul „a mâncat” deja peste 650 milioane de dolari, urmând ca, prin extinderea preconizată, să mai înghită alte sute de milioane, până la un miliard de dolari. Tronează pe o suprafaţă de cel puţin 15-20 de hectare, în mijlocul unei păduri despre care se spune că face parte din „pădurea lui Ataturk”. Cu mici proteste, venite din partea unei „opoziții anemice”, nimeni nu se întreabă cine ar trebui să răspundă pentru defrișarea miilor de copaci din rezervaţia naturală, lăsată moştenire de părintele Turciei moderne. Interesant este că, în apropiere, sunt postate panouri uriaşe cu fotografii care arată „succesul” împăduririlor de pe dealurile de la ieşirea din Ankara, care mărginesc autostrada.
Păzit de 1.150 de polițiști
Se spune că Ak Saray este de cinci ori mai mare decât Versailles, palatul Regelui Ludovic al IV-lea. Nu te poţi apro pia de Palatul lui Erdogan pentru că este împânzit de agenţi de ordine. Ziariştii turci spun că numărul poliţiştilor care păzesc „obiectivul” este de peste 1.150. Încercăm să aflăm dacă putem vizita Ak Saray, explicându-le jurnaliștilor că și Casa Albă din Washington are program special pentru turiști. Gazetarii reacţionează cu un hohot de râs. „Acolo nu intră decât presa bine verificată înainte şi doar la anumite evenimente, puţine, de altfel, până acum. Încercaţi să faceţi o solicitare în scris la Preşedinţie şi poate voi aveţi mai mult noroc”, spune un jurnalist, chiar de la televiziunea naţională turcă.
Populaţia nu pare interesată sau nu vrea să comenteze despre Palatul Alb al preşedintelui Erdogan. „Nu ştim mare lucru despre Ak Saray, l-am văzut şi noi la televizor”, spun cei mai mulţi localnici. Fosta reședință din Ankara a președintelui Recep Tayyp Erdogan este amplasată în centrul capitalei Turciei, la doi pași de ambasada României, într-o zonă liniștită, plină de verdeață. Acum, aici îşi desfăşoară activitatea, premierul turc Ahmet Davutoglu. Reşedinţa acestuia este păzită de doar câţiva poliţişti plictisiţi, care stau la umbră în faţa porţii şi, pe alocuri, pe lângă gard.