Operațiune de salvare DRAMATICĂ, în Munții Retezat. Doi alpiniști, surprinși de viscol

Operațiune de salvare DRAMATICĂ, în Munții Retezat. Doi alpiniști, surprinși de viscol

Operațiune dramatică de salvare în Retezat. Șapte salvamontişti a plecat, duminică, spre vârful Bucura (2.433m), din Masivul Retezat, pentru a-i găsi pe doi alpinişti din Craiova, despre care nu se mai ştie nimic de 24 de ore, a anunțat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Potrivit lui Bodean, cei doi alpinişti ar fi plecat să facă un traseu de căţărare şi nu s-au mai întors la refugiul în care erau găzduiţi. „Doi alpinişti au plecat sâmbătă de la Refugiul Genţiana spre un traseu de căţărare în zona cunoscută sub numele de 'Pereţii Bucurei' şi nu s-au mai întors până seara. Între timp s-a pornit ninsoarea şi viscolul”, a adăugat Ovidiu Bodean, citat de Agerpres

Cei doi alpinişti fac parte dintr-un grup mai mare care a venit în Retezat la acest sfârşit de săptămână. Colegii lor au încercat să-i găsească sâmbătă seara şi au plecat spre zona de căţărare, dar au fost nevoiţi să renunţe din cauza viscolului şi întunericului. 

Acţiunea de salvare se desfăşoară cu greutate, din cauza condiţiilor meteo foarte dificile. "Ninge şi este viscol, vântul bate cu 80-90 de km/oră. Zăpada este mare, cu pericol de avalanşă. Va fi dificil de traversat şaua către Refugiul Bucura pentru că a nins proaspăt şi este pericol mare de avalanşă", a explicat şeful Salvamont Hunedoara. 

Salvamontiştii iau în calcul mai multe variante, sperând că alpiniştii au reuşit să-şi construiască un bivuac sub o stâncă mai mare sau au reuşit să se retragă la Refugiul Bucura pentru a se adăposti. 

Judeţul Hunedoara se află sub atenţionare cod galben de vânt puternic şi precipitaţii abundente până duminică seara.