Onoruri militare pentru victimele accidentului aviatic. Klaus Iohannis participă la ceremonia de comemorare a militarilor decedați

Onoruri militare pentru victimele accidentului aviatic. Klaus Iohannis participă la ceremonia de comemorare a militarilor decedați

Klaus Iohannis şi-a anunţat participarea la ceremonia militară şi religioasă care va avea loc astăzi la Sibiu în memoria militarilor morţi în accidentul de elicopter.

Trupurile celor opt victime care au pierit vineri vor fi aduse astăzi şi primite cu onoruri militare la Academia Forţelor Terestre din Sibiu. La ceremonie şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele ales, Klaus Iohannis.

Cei opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic de vineri, 21 noiembrie, sunt:

comandorul Artur-Grigore Palfi (46 ani, căsătorit, un copil)

Ne puteți urmări și pe Google News

căpitanul medic Rareş-Cosmin Moldovan (34 ani, căsătorit, un copil)

căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan (29 ani, căsătorit)

sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol (25 ani, necăsătorit)

maistrul militar cls. I Paul Bădescu (41 ani, necăsătorit)

maistrul militar cls. II Dorin Fodor (43 ani, căsătorit, doi copii)

maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean (33 ani, necăsătorit, un copil)

maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip (30 ani, necăsătorit)

Alţi doi militari – căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, 47 ani, şi maistrul militar cls. I Valentin Bora, 41 ani – au supravieţuit şi au fost aduşi la Bucureşti, unde au fost operaţi.

„După ce vor fi gata toate formalităţile legale în jurul orei 14.00, aici, la Academia Forţelor Terestre vom organiza ceremonialul religios după care vor pleca cu mijloace de transport spre Argeş, Olt, Alba, spre Câmpia Turzii. I-am invitat astăzi aici pe cei doi băieţi care erau la faţa locului când s-a produs această catastrofă şi am dorit să le mulţumesc pentru spiritul lor umanitar şi faptul că au intervenit cu curaj şi au salvat cei doi militari”, a declarat ieri Mircea Duşa, ministrul Apărării.