Fostul președinte al CJ Constanța Nicușor Constantinescu rămâne în închisoare, după ce Tribunalul Constanța i-a respins cererea de revizuire a dosarului.
Sentința nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Cererea de reviziuire a dosarului s-a judecat pe 21 noiembrie, dar instanţa a amânat pronunţarea de câteva ori.
Tribunalul Constanţa a considerat că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 459, alineatul 3, literele c şi e din Codul de Procedură Penală, care precizează că „instanţa examinează dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea”.
Instanţa a mai decis obligarea lui Nicuşor Constantinescu la plata sumei de 300 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pe 26 septembrie, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat de Nicuşor Constantinescu la decizia Tribunalului Constanţa, care i-a respins cererea de revizuire a dosarului Centrului Militar Zonal, în care a primit o condamnare de cinci ani de închisoare. Avocatul Marius Mocanu declara, atunci, că instanţa a apreciat că cererea de revizuire este admisibilă, iar aceasta se va judeca pe fond la Tribunalul Constanţa.
Fost președinte al CJ Constanța, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat, pe 29 iunie 2016, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, pentru iniţierea a două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele proiecte fiind ulterior anulate de instanţă. Instanţa a mai considerat că Nicușor Constantinescu nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 - 2013. Fostul președinte de CJ a formulat o cerere de casare a condamnării dispuse de Curtea de Apel Constanţa, dar ICCJ a respins-o ca nefondată.
Nicuşor Constantinescu a fost condamnat și într-un alt dosar, pe 29 iulie, de Curtea de Apel Bucureşti, la 15 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care a fost acuzat de plata a 30 de milioane de lei din bugetul CJ Constanţa pentru plantarea de perdele forestiere şi pentru alte proiecte care însă nu s-au realizat. Decizia CAB în acest dosar nu este definitivă, așa că a fost contestată la ICCJ.
Pe 27 iunie, Tribunalul Bucureşti, care l-a găsit vinovat pe Nicușor Constantinescu de abuz în serviciu și l-a condamnat la şase ani de închisoare, pentru că a refuzat aprobarea construirii unui parc eolian. Decizia a fost contestată şi se judecă la Curtea de Apel Bucureşti.
Tot anul acesta, Constantinescu a mai primit o condamnare de trei ani, dar cu suspendare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, dosar în care a fost judecat alături fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi mai mulţi angajaţi din Primărie. Nici această sentință nu este definitivă. Fostul președinte al CJ Constanța mai este implicat într-un dosar de abuz în serviciu pentru achiziţionarea şi întreţinerea elicopterului care ulterior s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol din Mamaia și într-unul, trimis în judecată de DNA, în care este acuzat tot de abuz în serviciu, pentru plăţi nelegale de peste 11,6 milioane de lei pentru realizarea de lucrări de cadastrare, majoritatea fictive.
În plus, din februarie, Nicuşor Constantinescu este urmărit penal în trei dosare, două legate de proiecte desfăşurate de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa și unul de faptul că ar fi plătit în mod nelegal către o firmă de publicitate peste 400.000 de lei. Iar din august, DNA a început urmărirea penală într-un dosar în care este acuzat că a acordat, prin intermediul unei hotărâri de CJ, subvenţii Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, sub pretextul acoperirii deficitelor regiei, deşi aceasta avusese profit.
Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Slobozia, potrivit stiripesurse.ro.