Naționala Mexicului a provocat un cutremur

Naționala Mexicului a provocat un cutremur

După ce latinii au învins, duminică, deținătoarea trofeului mondial, în Ciudad de Mexico a avut loc un seism, generat chiar de fi esta suporterilor.

Mexic a bifat cea mai mare surpriză de până acum la Mondialul din Rusia, după ce au învins campioana mondială în exercițiu, Germania, cu 1-0.

Bucuria simultană, simțită pe scara Richter

Partida disputată duminică a avut loc pe „Lujniki” din Moscova, arenă „înverzită” de mareea de tricouri ale fanilor mexicani, care au provocat o adevărată fiestă. Mexicanii au venit cu zecile de mii în Rusia, iar foarte mulți dintre ei și-au încurajat reprezentativa din afara stadionului.

Sărbătoarea mexicanilor a atins cote maxime. Fanii latini au provocat un mic cutremur, în Ciudad de Mexico, când au celebrat marea victorie împotriva Germaniei.

În momentul în care Hirving Lozano a marcat în poarta germanului Manuel Neuer a fost detectat un cutremur minor în capitala mexicană, a anunțat agenția de monitorizare a activității seismice. Potrivit comunicatului instituției, seismul din Ciudad de Mexico „a fost generat în mod artificial, posibil de săriturile simultane de bucurie ale fanilor”.

Celebrul fan de carton

Revenind în Rusia, fanii mexicani s-au mai remarcat și printr-o idee spectaculoasă. Javier a fost plimbat peste tot de cinci prieteni de-ai săi, dar nu în carne și oase, la turneul final. Cel menționat și-a dorit să meargă la acest Mondial, dar soția i-a impus vehement să facă deplasarea. Astfel că, amicii săi au decis să-l ia totuși cu ei, dar sub formă de fotografie, în mărimea naturală a prietenului lor, imprimată pe un carton.

Pe tricoul lui Javier de pe poster se putea citi mesajul „Mi vieja no me dejo” (n. trad. - Baba mea nu m-a lăsat). Totuși, Javier este la mare căutare în Rusia, fiind solicitat pentru fotografii de majoritatea suporterilor din toată lumea.

 

Ne puteți urmări și pe Google News