Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Misterul bombei nucleare pierdute de americani. Avionul care a “scăpat-o” se afla în misiune secretă

Autor: | | 3 Comentarii | 6366 Vizualizari

Un scafandru canadian a descoperit pe fundul oceanului un obiect straniu care semăna izbitor cu o farfurie zburătoare. Cazul a fost preluat şi investigat de autorităţi care au explicat în amănunt despre ce e vorba.

Sean Symrichinsky făcea scufundări în largul coastelor provinciei Columbia Britanică, în vestul Canadei. La un moment dat, a apărut la suprafață strigând către echipa sa că a găsit o farfurie zburătoare. Bărbatul spunea că niciodată nu mai văzuse așa ceva. Semăna cu un covrig imens, iar de jur împrejur erau găuri care se adânceau în interior, a povestit el în presa locală, scrie digi24.ro.

Cu urme de vopsea galbenă, obiectul măsura cinci metri lungime și un metru înălțime. Zăcea pe fundul oceanului, la 8 metri adâncime. 

După ce a povestit presei despre descoperire și a făcut comparații cu imagini de pe internet, a aflat că s-ar putea să-l fi găsit chiar pe „Fat Man”, cum a fost poreclită prima bombă nucleară americană.

Fără să știe, el și prietenii lui au făcut scufundări într-o zonă din apropierea locului unde, la 13 februarie 1950, un bombardier american de tip Convair B-36 s-a prăbușit în timp ce se îndrepta din Alaska către baza aeriană Carswell din Texas. Avionul se afla în misiune secretă. La bordul său se afla o bombă nucleară, de tip Mark IV (versiune mai nouă a bombei Mark III „Fat Man”, lansată asupra orașului nipon Nagasaki, care a ucis între 39.000 și 80.000 de oameni).

Era aproape miezul nopții când trei dintre cele șase motoare ale aeronavei au luat foc, probabil din cauza gheții care se depusese pe aripi. Echipajul a lansat bomba și a sărit cu ajutorul parașutelor. Avionul s-a prăbușit în mare.  Dintre cei 17 membri ai echipajului, cinci și-au pierdut viața. Ceilalți 12 au fost recuperați de pe insula Princess Royal.

Rămășițele aparatului au fost găsite patru ani mai târziu, dar nu se știe nici până în ziua de azi dacă bomba s-a scufundat și zace îngropată în nisipul de pe fundul oceanului sau a explodat în largul coastelor Columbiei Britanice.

Mark IV era o bombă uriașă, cântărind aproape 4.900 de kilograme. Din fericire, nu era încărcată cu plutoniu, ci cu plumb și TNT.

Ulterior, s-a aflat că misiunea bombardierului era să simuleze un atac nuclear asupra orașului San Francisco.

În orice caz, descoperirea canadianului a fost luată foarte în serios de guvern, care a trimis imediat la fața locului navei ale marinei naționale. Autoritățile au confirmat că locul în care a fost făcută descoperirea coincidea cu locul prăbușirii avionului american. Însă după trei săptămâni de anchetă, marina regală canadiană a dat asigurări că obiectul descoperit de Sean NU este bomba dispărută.

„Am determinat că este vorba despre o piesă metalică rezultată din asamblarea unei mașinării și mai mari. Pare să fie o piesă a unui echipament industrial”, se arată într-un comunicat al guvernului canadian, care însă nu dă mai multe detalii despre natura obiectului. (sursa digi24.ro)




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
11:13 Portretul-robot al viitorului premier. Cine vine la Palatul Victoria 09:38 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 07:36 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 07:30 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 07:16 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate