MISTERIOASA vizită a OLIGARHULUI moldovean în Statele Unite. Vlad PLAHOTNIUC a fost primit de Victoria NULAND

MISTERIOASA vizită a OLIGARHULUI moldovean în Statele Unite. Vlad PLAHOTNIUC a fost primit de Victoria NULAND

Controversatul oligarh de la Chişinău Vlad Plahotniuc s-a întâlnit la Washington cu Victoria Nuland, asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Secretarului de stat American.

În plus, el s-a văzut şi cu Bridget Brink, asistent adjunct al Secretarului de stat American, economistul Anders Aslund; David Koranyi, directorul Inițiativei Eurasian Energy Futures şi Andrea Montanino, director al programului Global Business and Economics.

Plahotniuc face parte, potrivit Partidului Democrat Moldovenesc (PDM), al cărui prim-vicepreşedinte este, dintr-o delegaţie de politicieni şi oameni de afaceri moldoveni, alături de vicepremierul Octavian Calmâc şi ex-vicepremierul Victor Osipov. El ar fi mers peste ocean în calitate de coordonator executiv al Consiliului Coaliţiei de guvernare.

Pe de altă parte, Ambasada SUA la Chişinău a precizat pentru Unimedia că Plahotniuc a mers în calitate de membru al delegației condusă de Ministrul Economiei, Octavian Calmâc, vizita la Washington fiind una din opririle delegației spre un eveniment organizat de Consiliul Atlantic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Surse din cadrul Executivului au precizat că delegaţia nu are nicio legătură cu Guvernul şi că aceasta este a "majorităţii parlamentare". Chiar şi vicepremierul Octavian Calmâc ar reprezenta majoritatea parlamentară. În acelaşi timp, Serviciul de informare si comunicare cu mass-media al Ministerului Afacerilor Externe si Integrării Europene a precizat pentru Mold-street  că "Ministerul nu a fost solicitat în acordarea asistenţei pentru vizita întreprinsă de vicepremierul Octavian Calmâc sau alţi membri ai delegaţiei".

Mesajul lui Plahotniuc

“Vă transmit angajamentul meu total şi al majoritatii parlamentare de la Chişinău de a reforma instituțiile de stat. Suntem determinați să modernizăm statul, astfel încât acesta să fie potrivit scopului pe care ni l-am propus, potrivit nevoilor cetăţenilor și potrivit pentru un viitor prosper. Avem determinarea de a face tot ceea ce este nevoie pentru ca Republica Moldova să progreseze în mod real şi consistent din punct de vedere economic şi social”, a spus Vlad Plahotniuc în SUA, potrivit PDM.

Oligarhul ar fi invitat să participe, tot potrivit PDM, "la cel mai important eveniment anual al Consiliului Atlantic, Distinguished Leadership Awards (Premiile pentru Lideri Internaționali Distinși), unde sunt onoraţi lideri în domeniile politicii, afacerilor, artei şi activităților umanitare care s-au remarcat în promovarea relaţiilor dintre Europa şi SUA”.

Armata SUA, în Moldova

De remarcat că ieri unităţi de tehnică militară americană, participante la exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”, au intrat, în premieră, pe terioriul Republicii Moldova venind din România. Aplicațiile, în care vor fi antrenați 198 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA și 165 de militari din Batalionul de geniu, din Batalionul 22 de menținere a păcii, precum și din brigăzile 1, 2 și 3 ale armatei Republicii Moldova, au ca scop, potrivit comunicatelor oficiale, instruirea comună a subunităților de geniu și creșterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate.