Ministrul Fifor, la Spitalul Militar din Timisoara

Ministrul Fifor, la Spitalul Militar din Timisoara

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a ajuns vineri la Timișoara, unde a vizitat Spitalul Militar. Acesta a anunțat că va sprijini în continuare realizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii și de dotare cu aparatură medicală modernă și performantă.

”Vom face acest lucru în anul în curs, dar și în perspectivă, cu investiții planificate pentru perioada 2018-2020”, a spus ministrul apărării naționale. De asemenea, Fifor a adus în atenţie dificultăţile din cauza lipsei sau fluctuației de personal generate de trecerile în rezervă. El spune că Ministerul Apărării are o strategie de acţiune pe termen scurt şi mediu în ceea ce priveşte procesul de management al resurselor umane: “În cadrul discuțiilor, au fost prezentate măsurile deja adoptate pentru creşterea numărului de locuri în învăţământul superior medical militar, în vederea acoperirii deficitului de personal în secţiile medicale prioritare şi îmbunătăţirii calității actului medical, beneficiari fiind atât cadrele militare, cât şi pacienţii din mediul civil”.