Ceaușescu și-a dorit ca țara noastră să fie independentă energetic. S-ar fi putut realiza acest deziderat, numai că prostia națională are rezonanțe nucleare. Combinatul de apă grea de la Drobeta Turbu Severin este un exemplu de cum poți dilua o pălincă de Oașși s-o transformi într-o țuică de Pitești.

Țara noastră a fost, pentru multe decenii, singurul producătoare de „apă grea”, sau „oxid de deuteriu” - cum îi spun chimiștii – din Europa. Nici rușii, cu toate bombele lor nucleare, nu și-au permis luxul de a-și produce singuri costisitorul ingredient al energiei atomice. Uzina de apă grea de lângă Drobeta Turnu Severin, unul din cele două obiective strategice din județul Mehedinți, alături de hidrocentralele porțile de Fier I și II, era atât de secretă, că nici măcar unul din miniștrii Guvernului instalat după Revoluția din 1989 nu știa de ea. Chit că fabrica se întindea pe 150 de hectare, iar „turnurile” sale industriale erau vizibile de la zeci de kilometri.

În prezent, extremitatea vestică a Olteniei șade cu fundul pe o avere uriașă. Avem pe stoc, neoficial – că cifrele sunt secrete – circa 3.000 de tone de apă grea, în valoare de 1,5 miliarde de euro. Fabulos! Teoretic, oxidul de deuteriu, adică, tehnic, D2O, este destinat exclusiv reactoarelor Centralei Atomo-Electrice de la Cernavodă.

„Ingredientul” absolut indispensabil în procesul de fuziune nucleară ar potoli pofta a patru reactoare pentru 30 de ani. Numai că la noi merg, însă, doar două. Între timp, uzina s-a oprit. Nu mai produce nimic. Iar apa grea de pe stoc se poate strica, la propriu, oricând. Nici n-o folosim și nici n-o vindem. Că suntem proști.

Combinat nou-nouț cu tehnologie din 1940

Fix înainte să-l vizităm pe Ervin Watzlawek, un ceho-german născut în Bucovina, directorul a ceea ce a fost cândva Combinatul Chimic Drobeta Turnu Severin - denumit acum Sucursala Romag Prod a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN) - din biroul acestuia a ieșit un ofițer de la SRI. Stranie coincidență. N-am intrat în amănunte, că n-avea rost. Domnul Ervin este inginer fizician și lucrează la Severin din 1988, când s-a angajat prin repartiție guvernamentală, cum se făcea pe atunci.

În combinatul înființat, prin Decretul Prezidențial nr. 400/1978, semnat de Nicolae Ceaușescu, lucrau, în 1988, peste 2000 de oameni. Majoritatea lor erau detașați din toată țara. „Dar, în perioada de vârf, aveam 2500 de salariați”, e nostalgic, Ervin Watzlawek. Azi nu mai lucrează nici 100 de inși. Inginerul spune că numărul mare de angajați se explică prin faptul că se lucra cu o tehnologie nouă, periculoasă și pentru care nu exista niciun fel de experiență în domeniu: „Tehnologia era nouă pentru noi, dar ea era, de fapt, foarte veche, din 1940, și era americană. Dar asta nu era o problemă. Toate țările care au produs și produc apă grea au această tehnologie”.

 

Un deziderat de neatins: independența energetică a României

Ambiția lui Ceaușescu de a face apă grea a fost răpusă abia în 2015, când fabtica și-a încetat producția al cărui maxim s-a înregistrat între 2006 și 2008. „Eram pe primul loc în lume. Doar canadienii aveau facilități de producție mai mari!”, e mândru bucovineanul cu origini de pe lângă Karlo Vivary. În prezent, pe tot globul, oxidul de deuteriu mai e produs doar câteva țări. Ervin Watzlawec le numără pe degete: „India, Pakistan, Iran, Argentina și, se pare, dar nu e confirmat oficial, China”. Incredibil, SUA, Canada și Rusia și-au încetat producția. Fizicianul explică: „Per ansamblu, ca sector energetic, fabricile astea erau rentabile. La fel și la noi. Apa grea e o parte mică din prețul energiei produse la Cernavodă”.

Una peste alta, Ceaușescu, în nebunia sa, și-a dorit o Românie independentă din punct de vedere energetic. Domnul Ervin zâmbește, trist: „Asta presupunea construirea a cel puțin trei centrale nuclearo-electrice. Pe lângă cea de la Cernavodă mai erau în plan și alte două, una la Piatra Neamț și alta lângă Sibiu”

Primul litru de oxid de deuteriu

Visul autarhic al lui Ceaușescu de a avea o Românie independentă 100% independentă energetic ar fi putut fi împlinit. Nea Nicu a refuzat să importe tehnologie din URSS, pentru că ne-ar fi dat o dependență pe care nu și-o dorea.

„Dacă ar fi luat de la ruși, combustibilul ar fi venit tot de la ei. Ceea ce nu-i convenea!”, intră în detalii de strategie geo-politică specialistul. Așa că s-a cumpărat tehnologia pentru Cernavodă de la canadieni. Dar centralei îi trebuia uraniu și apă grea. Uraniu avea țara, dar apă grea nu. Ceaușescu nu era prost. La 11 ani după ce a semnat decretul de înființare al combinatului de la Severin acesta a produs primul litru de apă grea.

 

Un secret știut de toată lumea, dar nu și de Guvern

Pentru că nu poți face omletă fără să spargi și niște ouă, oricât de cinic ar suna asta, la combinatul de pe raza comunei Răscolești, județul Mehedinți, au plătit cu sângele lor șase oameni. Au fost accidente de muncă, spune directorul Romag, Ervin Watzlawek: „Dar numai în primii ani, până s-au deprins oamenii cu riscurile tehnologiei, că se lucra cu acid sulfuric...”. Omul e necăjit: „Odată oprită, pentru repunerea în funcțiune sunt necesari doi ani! Acum mai avem doar 96 de angajați la Romag”. Dar legea nu prea e de partea apei grele. Legislația, concepută în anii ’90, spune că oxidul de deuteriu, D2O, fabricat la Drobeta, trebuie musai să aibă ca destinație finală reactoarele de la Cernavodă. Or, capacitatea de producție e mult, mult mai mare.

Distracția este că fabrica de apă grea de la Turnu Severin era atât de secretă încât, în februarie 1990, atunci când o delegație a combinatului s-a dus la Guverm, să ceară un sprijin, niciunul din membrii executivului de pe atunci nu știa că această entitate există! Asta în ciuda faptului că uzina e vizibilă din Cosmos, că se întinde pe 150 de hectare, iar instalațiile de separare a apei grele, patru la număr, sunt înalte de 80 de metri.

 

Știe tot satul ce nu știe bărbatul

Directorul Ervin Watzlawek nu poate să spună exact numărul de mii de tone de apă grea care a rămas pe inventarul său, după ce combinatul și-a încetat producția. Este strict secret. Atât de secret că și portarii știu. În „pivnițele” de la Severin sunt peste 3.000 de tone de apă grea. Poate chiar mai multe. „Un litru de apă grea costă 2.140 de lei, fără TVA, preț stabilit de Oficiul Concurenței”, a fost singura declarație pe această temă dată de Ervin Watzlawek. Dar calculele le poate face oricine. O tonă costă 2,14 milioane lei, fără TVA. 1000 de tone sunt echivalentul al 2,14 milioane de lei noi.

Iar 3.000 de tone ar însemna 6,42 milioane de lei noi, tot fără TVA. Adică fix 1,5 milarde de euro! Evident, această cifră este estimativă, chit că în presă s-a mai vehiculat această valoare.

Doi proprietari, un custode și o entitate incertă

Toată apa grea aflată la Severin are doi proprietari, în prezent. Unul e sucursala Romag a RAAN și, al doilea, cel mai important, este Agenția Națională a Resurselor Strategice și Probleme Speciale (ANRSPS). Prima are pe acte, doar 130 de tone, iar a doua restul.

Panarama este că principalul proprietar, ANRSPS, nu poate să-și păzească averea care este în custodia RAAN. La întrebarea dacă toată această uriașă avuție strategică a României este în pericol să se deterioreze, directorul Romag se enervează: „Bineînțeles! Noi facem eforturi, dar dacă nu se asigură personal specializat și condiții de depozitare adecvate atunci apa grea își pierde calitatea nucleară pentru care a fost produsă!”.

De abia acum un an, în 2017, Guvernul României a înființat o altă structură, intitulată Centrul Național de Management al Apei Grele, care va prelua, nu se știe când, întreaga cantitate de oxid de deuteriu. Până una-alta, la Severin, apa grea riscă să se facă apă de ploaie.

 

De ce nu vindem dacă putem produce?

Întrebat dacă nu cumva exportul apei grele aflate pe stoc, care nu e neapărat necesară centralei de la Cernavodă, ar fi o soluție de valorificare a acestei bogății, domnul Watzlawek se declară perfect de acord: „S-au mai făcut exporturi. În 2001 în Coreea de Sud - zece tone, în 2002, în China – 20 de tone și cantități mai mici în SUA, Germania și Franța”.

Cu toate că legislația prevede expres că apa grea este destinată exclusiv centralei atomo-electrice de la Cernavodă, fabrica a avut acceptul de export, dar cu obligația de a produce în plus cantitatea exportată. „Or, din moment ce am încetat producția, acest lucru nu mai e posibil”, dă din umeri custodele oxidului de deuteriu.

Culmea este, spune specialistul, că tot volumul aflat pe stoc ar ajunge pentru toate cele patru reactoare de la Cernavodă, din care acum funcționează doar două, pe o perioadă de 30 de ani. Păi, nu e o prostie să ții pe stoc, atâta amar de vreme, o marfă oarecum perisabilă, în loc să o vinzi pe bani grei. că-i apă grea, vorba aia și, dacă ai nevoie, să repui fabrica în funcțiune? Managerul Romag vine cu lămuriri. „Explicația e următoarea: în perspectiva, incertă, de punere în funcționare a grupurilor 3 și 4 de la Cernavodă, numai pentru pornirea lor se vor consuma peste 1000 de tone, iar restul sunt completările anuale pe întreaga durată de viață a reactoarelor. Practic, Cernavodă are „hidratarea” asigurată până la sfârșitul vieții ei. Altfel ar intra în sevraj”, râde directorul.

 

Mai bine țuică decât apă grea

Dar, pericole există? Ervin Watzlawek se relaxează: „Apa grea e ușor toxică pentru mediul ambient deoarece poate provoca dezechilibre în procesele metabolice și hormonale, în sinteza hormonilor atât la animale cât și la oameni. Dar principalul pericol este, acum, pierderea caltății nucleare!”.

Concluzia pe care am tras-o, și cu care directorul Romag a fost de acord, este că, plastic vorbind, România are trei saci cu prune în cămară, care au fost plătiți de soacra ei ca să facă țuică. Doar că baba nu știe când o să porrnească alambicul. Așa că țara stă cu prunele în magazie și astea riscă să prindă muscă și să facă viermi.

 

Apa super-ușoară

Puțină lume știe că, pe timpul când încă se mai producea, la Severin, apa grea, mai se făcea un produs secundar, extrem de valoros. Este vorba de așa-numita „apă super-ușoară”, un compus cu aceeași formulă chimică a apei de la chiuvetă, H2O, dar cu o concentrație în deuteriu de zece ori mai mare decât ân apa naturală. În momentul de față ea este apreciată enorm ca un adjuvant medical și nutrițional, mai ales în zona celor care suferă de cancer. „Este singurul produs de pe platforma noastră care este de vânzare. Noi îl comercializăm, vrac. Comerciantul îl îmbuteliază, ulterior. La poarta noastră iese cu un euro litrul, dar în farmacii se vinde cu 18 lei sticla. Noi vindem câte două-trei tone pe lună și mai avem câteva zeci de tone”, se confesează domnul director. Ironia sorții. Ceaușescu a făcut un combinat de apă grea care, acum, vinde apă super-ușoară.