Sigolene Vinson, care se ocupa de cronica judiciară la revista satirică Charlie Hebdo, a povestit pentru Le Monde, modul în care a decurs atacul terorist.

Miercuri dimineaţă, 7 ianuarie, în jurul orei 10. Era prima şedinţă de sumar a revistei Charlie Hebdo, pe anul 2015. Totodată era şi ziua de naştere a desenatorului Luz, pentru care Sigolene Vinson adusese o prăjitură. Sigolene îşi aminteşte în detaliu acea dimineaţă...

A adus un jambon

Ea vorbeşte despre toţi ca şi cum ar fi încă în viaţă. A intrat în redactie, cu prăjitura în mână, o salută pe Angelique, secretara, al carei birou este în faţa uşii. În stânga este biroul lui Simon Fieschi, webmaster-ul, care stă cu spatele la uşa blindată. Ca de obicei, sunt prezenţi "invitaţii" redacţiei: Michel Renaud a venit la Cabu cu desene pentru un festival pe care l-a fondat, "Rendez-vous du carnet de voyage". A adus cu el un jambon.

Lila, micul cocker al ziarului, e şi ea în redacţie. În jurul mesei rectangulare sunt aşezaţi, de la stânga la dreapta: Charb, Riss, Fabrice Nicolino, Bernard Maris, Philippe Lancon, Honore, Coco, Tignous, Cabu, Elsa Cayat, Wolinski, Sigolene Vinson şi Laurent Leger. Invitatul, Michel Renaud, este aşezat pe un scaun într-un colt. Luz şi Catherine Meurisse, o altă desenatoare, sunt în întârziere. Zineb El Rhazoui, tânărul reporter, este în vacanta în Maroc, Gerard Biard, redactorul şef, este la Moscova. Antonio Fischetti, care scrie pe domeniul ştiinţă, este la înmormântarea mătuşii sale, „iar lui lui Willem nu prea îi plac şedinţele de sumar”, spune Sigolene.

Îi perforează plămânii

Discuţiile sunt legate în principal de ultimul roman al lui Michel Houellebecq, Soumission, căruia îi este consacrată şi deschiderea revistei. Se vorbeşte despre literatură, rasism, de manifestatiile antiislam din Germania.... Luce Lapin, secretara de redacţie, se pregăteşte să iasă din din  redacţie. În acel moment...În acel moment două gloanţe perforează plămânii lui Simon Fieschi (biroul său este primul de la intrarea în redacţie. Este prima victimă a fratilor Kouachi. "Luce a întrebat dacă sunt petarde. Toţi ne întrebam ce se aude". Sigolene îl vede pe Franck Brinsolaro, unul dintre poliţiştii însărcinaţi cu protecţia lui Charb, ridicându-se de la biroul său. Sigolene se târăşte la sol în direcţia biroului lui Luce şi Mustapha, în celălalt capăt al încăperii. Aude trântindu-se uşa redacţiei şi un bărbat care striga "Allah akbar". Aude şi întrebarea "Unde este Charb ?".  "În timp ce mă târam la sol, am auzit focuri de armă. Eram sigură că voi muri”. A scăpat neatinsă de niciun glonţ.

Ajunge la biroul lui Mustapha şi Luce, apoi se ascunde în spatele zidului care marchează separarea de biroul paginatorilor. Aude ceva ce nu vede: „Au tras glonţ după glonţ. Nimeni nu a strigat. Toata lumea a fost cuprinsă de stupoare".

„Apoi o tacere de moarte", povesteşte ea. Ascunsă în spatele peretelui aude paşi care se apropie şi noi focuri de armă. Apoi...Apoi îi vede...

Ochi mari

Unul dintre ucigaşi o ţinteşte cu arma. „L-am privit. Avea ochi mari, negri, o privire foarte blândă". Acesta era Said Kouachi, care îi spune: "Nu-ţi fie frică. Calmează-te. Nu te voi ucide. Nu ucidem femei. Dar gândeşte-te la ce faci. Ce faci tu e rău. Te las în viaţă şi, pentru că nu te ucid, vei citi Coranul".

"Mă întrebam de ce îmi spune asta. Credeam că sunt drăguţe cronicile mele juridice. Crud din partea lui să îmi ceară să nu îmi fie frică. Ucisese pe toată lumea şi mă ţintea cu arma. Era nedrept să îmi spună că ceea ce făceam era rău. Nu voiam să-i pierd privirea, deoarece Jean-Luc este sub masa, nu l-a văzut şi am înţeles că, dacă nu ucide femei, ucide bărbaţi". Totuşi...În sala de redacţie, unde se afla Cherif Kouachi, o femeie a fost asasinată: Elsa Cayat. Said Kouachi se întoarce spre redacţie şi strigă, de trei ori,  "Nu ucidem femei".

„Suntem Charlie, veniţi repede”

"La acel moment, nu ştiam că Elsa e moarta şi nici că Cecile, Luce şi Coco s-au ascuns în alt birou", spune Sigolene.

La un moment dat se gândeşte să sară pe fereastră, dar îşi dă seama că e prea sus. Se auzeau focuri de armă în stradă. Revine în sala de şedinţe. "Am văzut cadavre pe jos. L-am zărit pe Philippe, cu partea inferiora a feţi distrusă, erau doua cadavre deasupra lui. A incercat să îmi vorbească, cu obrazul drept sfâşiat. Nu am reuşit să îl ajut. Era prea mult". Philippe Lancon, a cărui viaţă nu este în pericol, a primit un glonţ în obrazul drept.

Sigolene îşi găseşte telefonul mobil şi sună la pompieri: „Suntem Charlie, veniţi repede, sunt toţi morti". Repeta de trei ori: "Sunt toţi morţi". Deodată se aude: "Nu, eu nu sunt mort". Este Riss, care este împuşcat în umăr. Alături de el, Fabrice Nicolino îi face semn să vină să-l ajute. Este rănit la picioare şi în abdomen, şi se află într-o balăa de sânge. Apare Patrick Pelloux, medic de urgenţă, dar şi ziarist la Charlie Hebdo, care nu se afla în redacţie în momentul atacului.

"Această redacţie nu a fost decât râs şi bunătate...”, încheie Sigolene.