Mesajul Ambasadorului Republicii Kazahstan în România, Daulet Batrashev. Ziua Astanei - Capitala Țării Măreței Stepe
- Felix Mihai Badea
- 6 iulie 2017, 00:00
Țara Măreței Stepe – Republica Kazahstan – a folosit în mod constant mijloacele și metodele diplomatice pentru a-și promova interesele. Diplomația modernă kazahă continuă aceste tradiții istorice. De la declararea Independenței, Kazahstanul a dezvoltat relații de prietenie constructive cu toate țările, atât cu țările vecine cât și cu statele cointeresate în dezvoltarea colaborărilor cu țara noastră
Am stabilit relații diplomatice cu 182 state. Peste hoatre sunt deschise 57 ambasade kazahe și 31 instituții diplomatice. În Kazahstan își desfășoară activitatea 95 de ambasade și reprezentanțe străine ale organizațiilor internaționale. Țara noastră dezvoltă relații de prietenie în plan extern
Totodată, continuăm procesul de dezvoltare a relațiilor multilaterale cu Uniunea Europeană – unul dintre cei mai mai mari parteneri comerciali, economici și investiționali ai Kazahstanului. Latura europeană a cooperării internaționale reprezintă una dintre prioritățile politicii externe a țării noastre.
Cu acest prilej, aș dori să-i felicit pe prietenii noștri români pentru cea de-a zecea aniversare de la momentul aderării la Uniunea Europeană.
Integrarea euroasiatică
Un lucru important îl reprezintă dezvoltarea relațiilor economice și comerciale dintre Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA) și Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS) și Uniunea Europeană, fapt remarcat de Președintele Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbayev, în cadrul reuniunii OSCE de la Astana. Ideea creării Uniunii Economice Eurasiatice, propusă de Președintele Kazahstanului încă în anul 1994, a devenit realitate în pofida dificultăților, criticilor și lipsei de încredere ce au însoțit procesul de constituire al acestui for. Integrarea euroasiatică a început deja să dea roade. Pe parcursul primelor patru luni ale acestui an, în cadrul UEEA s-a înregistrat o creștere a comerțului reciproc cu 28%, iar în cazul comețului cu alte state, cu 27%.
Cel mai important rezultat al reuniunii OCS din iunie, prezidată de țara noastră, l-a constituit primirea în Organizație a Indiei și Pakistanului – un adevărat eveniment istoric.
Astfel, OCS devine cea mai mare organizație, populația țărilor-membre ale acesteia având aproximativ 3 miliarde de oameni - o pătrime din economia mondială, cu tendințe de creștere.
O lume fără arme nucleare
Noi milităm ferm pentru utilizarea potențialului structurilor de integrare pentru asigurarea stabilității economice și a prosperității.
Complementaritatea UEEA și a inițiativei chineze „Drumul Mătăsii” permite o nouă poziționare a unor întregi regiuni, inclusiv a Asiei Centrale.
Cooperarea extinsă a statelor de pe continentul Euroasiatic este benefică pentru noi toți.
Interacțiunea acestor poli ce dețin un potențial economic puternic dispune de toate premisele necesare pentru dezvoltare – complementaritatea economiilor, apropierea geografică, angajamentul față de normele comerciale nediscriminatorii.
La baza acestei cooperări stau pragmatismul și avantjul reciproc, adică dezvoltarea economică, independent de situația politică externă. Totodată, instabilitatea și tensiunea din plan mondial confirmă actualitatea îndemnului Kazahstanului de colabora pentru construirea unei lumi fără arme nucleare și de a transforma acest deziderat în obiectiv principal la nivel mondial, în secolul XXI. Țara noastră este gata sași aducă un aport important în aceast sens, în continuare.
„Astana EXPO-2017”
În această perioadă, la Astana se desfășoară expoziția internațională „EXPO-2017”, eveniment de anvergură găzduit în premieră în Asia Centrală și CSI.
Cu acest prilej, aduc sincere mulțumiri conducerii României pentru susținerea candidaturii Astanei pentru organizarea accestui eveniment și pentru decizia de a participa la lucrările Expoziției Internaționale Specializate “Astana EXPO-2017”.
Centrul Internațional Financiar „Astana” va atrage investițiile străine și instrumentele financiare de top pentru dezvoltare. Dezvoltată în conformitate cu standardele internaționale în domeniu pe baza infrastructurii „EXPO”, această platformă își va începe activitatea din anul 2018.
În conformitate cu dispoziția Președintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, a fost creată societatea pe acțiuni ”Compania Națională KazahInvest”, care va juca rolul de negociator unic cu companiile transnaționale și marii investitori în numele Guvernului țării.
Totodată, Președintele Nursultan Nazarbayev a stabilit dimensiunea economică prioritară în activitatea Ministerului Afacerilor Externe al Kazahstanului.
În acest context, invităm reprezentnții business-ului românesc să ia parte la programul de modernizare a economiei țării noastre în următoarele domenii:
> Petrol și Gaze – utilaje / echipamente și servici la sondă.
> Agricultură –producția de mașini agricole în Kazakhstan, construcția de întreprinderi mici de prelucrare și depozitare a produselor agricole.
> Transport – organizarea în Kazahstan a unui hub regional de transport și logistică.
> IT – implementarea de noi tehnologii în Kazahstan.
România este un partener de perspectivă
În contextul cooperării cu țările europene, Kazahstanul consideră că România este un partener de perspectivă, care deține un potențial politic corespunzător și unul comercial-economic substanțial.
Acordăm o importanță deosebită dezvoltării relațiilor cu România în calitatea sa de partener-cheie al Kazahstanului în Europa de Est și în Balcani.
Așadar, aș dori să mulțumesc conducerii României, una din primele care a ratificat noul Acord de Parteneriat și Cooperare Consolidat dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Kazahstan, pe de altă parte, semnat la Astana în 21 decembrie 2015.
Kazahstanul este extrem de cointeresat în dezvoltarea potențialului său de tranzitare și transport (în direcțiile Europa de Vest – China de Vest, Marea Neagră – Caucaz – Marea Caspică, Noul Drum al Mătăsii, programul ”One Belt, One Road”).
Românii din Kazahstan pot deveni o adevărată punte
In cadrul celei de-a Treia Modernizări a Kazahstanului – Strategia „Kazahstan-2050” și Mesajul Președintelui privind programul de dezvoltare a infrastructurii, o mare importanță este atribuită dezvoltării și creării hub-urilor de transport și logistică. Kazahstanul intenționează să înregistreze un volum substanțial de transport de mărfuri între Asia și Europa, tranzitând teritoriul său. În opinia noastră, România, poarta sudică a Uniunii Europene, poate ocupa un loc important în realizarea planurilor pe termen lung ale Kazahstanului. Am ales România ca „hub regional” pentru exportul țițeiului kazah, fapt demonstrat de activitatea fructuoasă a companiei KazMunayGas International, unul dintre cei mai mari investitori în economia țării. Considerăm ca activitatea KazMunayGas International a contribuit substanțial la consolidarea securității energetice a României. Mai mult decât atât, aș vrea să menționez faptul că în Kazahstan comunitatea reprezentanților diasporei române reunește aproximativ 20.000 de oameni. Considerăm că românii din Kazahstan pot deveni o adevărată punte pentru extinderea interacțiunii atât în domeniul cultural și umanitar, cât și în domeniul economic și comercial. În încheiere, doresc să accentuez faptul că pe data de 15 iulie se vor împlini 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Kazahstan și România. Cu acest prilej, felicit cu sinceritate prietenii noștri români pentru acest remarcabil parteneriat!
Kazahstan va rămâne un actor imparțial
Pe data de 29 august 2017, cu prilejul Zilei internaționale împotriva testelor nucleare, Astana va gazdui sesiunea jubiliară a Mișcării savanților, care militează pentru pace, dezarmare și securitate mondială, pentru prevenirea războiului termonuclear mondial și cooperarea științifică (Conferința Pugwash privind știința și afacerile mondiale), dedicată celei de-a 60 aniversări a mișcării
În aceeași zi va avea loc ceremonia de inaugurare a primei Bănci de uraniu slab îmbogățit a Agenției Internaționale pentru Energia Atomică din Kazahstan.
Kazahstan va rămâne un actor imparțial care contribuie la negocierile de pace între țările aflate în conflict. Am contribuit activ la reluarea negocierilor pentru reglementarea pașnică a conflictului în partea de sud-est a Ucrainei, rezultat cu încheierea acordurilor de la Minsk. Am avut o contribuție importantă în normalizarea relațiilor dintre Rusia și Turcia după izbucnirea binecunoscutei crize acute. Suntem pregătiți să oferim platforma necesară pentru continuarea întâlnirilor internaționale privind Siria. Reformele importante din ultimii ani O verigă importantă în stabilirea dialogului între țările islamice poate fi prima reuniune a Organizației Cooperării Islamice (OCI) pentru știință și tehnologie, care se va desfășura la Astana în perioada 10-11 septembrie 2017.
Desfășurarea Congresului VI ordinar al Liderilor Religiilor Mondiale și Tradiționale de la Astana, în 2018, va reprezenta contribuția noastră privind dezvoltarea dialogului dintre liderii religioși și figurile politice pentru pace și dezvoltare.
Adaptând politica noastră externă realităților moderne, nu uităm de propria țară.
În ultimii ani am demarat un șir de reforme importante, care au ca scop atingerea competitivității globale a Kazahstanului.
Planul Națiunii ”100 de pași concreți” este în curs de implementare, în paralel cu continuarea porgramului „Nurly Zhol” susținute de stat, precum și cu programele de industrializare și privatizare.
Proiecte de modernizare a conștiinței publice
Recent, a fost lansată cea de a Treia Modernizare a Kazahstanului, care are ca obiectiv principal construirea viitorului statului nostru.
În prezent, implementăm reforma constituțională, iar Parlamentul a adoptat un număr mare de legi pentru realizarea unui cadrului legislativ necesar, inclusiv în ceea ce privește separarea puterilor în stat.
Reformele desfășurate cu privire la industrializare și vastele programe inovative, privatizîrile în economie trebuie să atragă investitorii străini.
Transformările inițiate la scară largă sunt însoțite de proiectele de modernizare a conștiinței publice, ceea ce constituite nucleul modernizării politice și economice.