Cei 9.000 de membri ai Baroului Bucureşti aleg duminică decanul instituţiei, o funcţie pentru care s-au înscris 16 avocaţi, informează B1 TV. Alegerile pentru conducerea Baroului București trebuiau să aibă loc pe 17 mai, dar au fost reprogramate din lipsă de cvorum.
Printre candidaţii la această funcţie se numără actualul şef al baroului Bucureşti, Ion Ilie-Iordăchescu, deputatul Daniel Fenechiu şi Laura Voicu, avocata fostului şef al DIICOT.
”Programul meu a fost un program public. Viza de principiu creșterea coerenței serviciilor baroului și aducerea serviciilor înainte de oameni, viza pe de altă parte readucerea în sânul profesiei a democrației profesionale. Lucrul numărul trei are în vedere apărarea profesiei”, declară Fenechiu.
Avocații care au venit la Adunarea Generală au spus și ce-și doresc de la viitorul șef al Baroului București.
”O persoană mult mai reformistă decât a fost până acum orice persoană de 25 de ani încoace care nu aibă numai un spirit popular ci să fie atașat de tot corpul avocaților”, spune un avocat.
”Aș vrea să fie în primul rând un om corect, un bun avocat și ulterior un bun manager, pentru că la Consiliu sau în organele de conducere ale Baroului sunt destule organisme care au activități manageriale”, a precizat o avocată.