Astăzi se împlinesc 28 de ani de la evenimentele violente de la Târgu-Mureș. Dezinformarea, intoxicarea și manipularea în prezentarea mediatică a faptelor au fost principalele caracteristici care au marcat acea perioadă tulbure de la începutul democrației postdecembriste

Parafrazându-l pe Francis Bacon, in formația - ca instrument al cunoașterii - înseamnă putere. Ea poate fi pozitivă/folositoare, când este utilizată în mod corect, sau malefică/dă- unătoare atunci când este tratată cu mijloace care îi deturnează sensul. Mai grav, informația deturnată poate deveni un factor al operațiunilor de subversiune prin dezinformare, intoxicare și manipulare. Nu există nici un risc în a afirma că începând din 1990, tehnicile de subversiune bazate pe operațiunile mai sus amintite au continuat să fie exersate - ca să folosesc un eufemism - pe seama României.

Modul în care a fost instrumentat conflictul interetnic din martie 1990 de la TârguMureș, ce, de ce și cum s-a întâmplat, este imposibil de înțeles fără o scurtă digresiune teoretică despre mecanismele psihice care stau la baza operațiunilor de subversiune și a conceptelor de război psihologic și de imagine.

De la războiul clasic la războaiele psihologice, mediatice și de imagine

În două volume monumentale: Ferește-mă, Doamne, de prieteni – Războiul clandestin al blocului sovietic cu România și Cei dintâi vor fi cei din urmă - România și sfârșitul Războiului Rece, București, Editura RAO, 2011, respectiv 2013, istoricul american Larry L. Watts analizează unul dintre cele mai grave cazuri de intoxicare politică din istoria modernă și contemporană. Este vorba de acțiunea concertată de a induce liderilor statelor occidentale ideea subversivă că timp de trei decenii, începând cu anii ’70 ai secolului al XX-lea, România ar fi fost un „cal troian” al serviciilor de informații sovietice și că independența politicii externe românești nu ar fi reprezentat de fapt decât o contrafacere menită să înșele lumea democratică occidentală. Autorii acestei intoxicări nu erau nimeni alții decât serviciile de informații ale URSS și serviciilor acoliților acestora din pactul de la Varșovia. (...) Opinia mea, strict personală, este că acest gen de campanie de anihilare a caracterului național și de distrugere a legăturilor de ordin social tradiţional continuă și în prezent. Pe alte coordonate și din alte motive, dar continuă, fiind doar o nouă etapă a ceea ce am putea denumi drept un război compozit dus împotriva României cu mijloace neconvenționale non-militare: psihologice, mediatice, de imagine dar și economico-financiare sau logistice.

 

5 note ale Direcției Securității Statului

Într-o carte de referință - „1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei”, ediţia a II-a, Ed. Proema, Baia Mare, 2009, la paginile 45-49, Aurel I. Rogojan, fostul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, enumeră 11 note ale Direcției Securității Statului (DSS) transmise în perioada noiembrie – decembrie 1989. Am selectat, în ordine cronologică, cinci dintre ele:

MApN - Direcţia Informaţii a Armatei - Telegrama 01577 1/09.11.1989 - „Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania... Simultan cu provocarea unor demonstraţii, (...) Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă... care să degenereze într-un conflict militar... Acest scenariu se va realiza cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei…”. [Nota aparține atașatului militar la Budapesta].

DSS nr. 00286/11.11.1989 – „După reuniunea la nivel înalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are în vedere ca, în relaţiile cu România, să promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative şi de susţinere a acţiunilor protestare...”.

DSS nr. 00262/22.11.1989 – La Reuniunea de la Paris convocată din iniţiativa preşedintelui Franţei, François Mitterand, acesta a declarat că: „În contextul poziţiilor comune şi a acţiunilor concertate ale SUA şi URSS, cu privire la România se preconizează (...) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare...”.

DSS nr. 00288/12.12.1989 - Declaraţia preşedintelui Franţei, François Mitterand, la încheierea reuniunii la nivel înalt a CEE de la Strasbourg: „În problema unor provincii... nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Ungaria şi România în chestiunea Transilvaniei... sau problema Basarabiei. (...) Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de a asigura echilibrul în Europa…”.

DSS nr. 0610/12.12.1989 – „În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guvernamentale de la Budapesta, se vehiculează ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din România vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suveran şi neutru - Ardealul - sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie...”.

Citind aceste note ale DSS, devine de înțeles de ce unii istorici și analiști avizați consideră că ceea ce s-a întâmplat atât înainte de anul 1989, cât și după aceea, reprezintă rezultatul unor acțiunile politice exercitate pe fondul unei campanii de așa-numită propagandă neagră. Exercitarea lor concertată s-a constituit într-un război psihologic și de imagine ostil statului național român, care a urmărit, prin crearea unui context politic și social încordat la maximum, destabilizarea României, pierderea credibilității sale, excluziunea politică și chiar dezmembrarea sa.

 

Filmul evenimentelor în 10 puncte

1.După începutul anului 1990, în cadrul unui veritabil război psihologic și de imagine, Transilvania este literalmente inundată de hărți ale Ungariei Mari și de materiale de propagandă revizioniste aduse din țara vecină. La data de 7 ianuarie 1990, într-o emisiune în limba maghiară a postului de radio F M 105 din New York, este prezentată o știre care a fost a fost redifuzată în repetate rânduri în perioada 8-12 ianuarie de Radio Kossuth: „(...) Maghiarii din Transilvania trebuie să fie liberi, iar Transilvania alipită Ungariei. În acest caz trebuie să încercăm întâi rezolvarea pe cale paşnică. Sunt trei posibilităţi: Un verdict internaţional; o Transilvanie independentă, de tipul Elveţiei; Transilvania trebuie să treacă la Ungaria chiar cu folosirea forței”. Efectele psihologice a acestor acțiuni atât asupra românilor cât și a maghiarilor au fost considerabile instaurând o stare de disensiune, neîncredere reciprocă și încordare.

2.În acest context, președintele Ion Iliescu numeşte alături de el la conducerea ţării pe Károly Király; se poate presupune că Iliescu nu cunoștea trecutul iredentist al fostului membru al CC al PCR, ci doar aura lui de „disident” față de Ceaușescu.

3.Károly Király rupe punţile de legătură şi de înţelegere între români şi maghiari în Transilvania; schimbă compoziția organelor de conducere din Târgu-Mureș în care românii devin minoritari.

4.Încep acțiuni de destabilizare: înființarea unor sindicate pe criterii etnice, contestarea și eliminarea directorilor de origine română ai instituțiilor și întreprinderilor. Are loc profanarea statuilor lui Avram Iancu și Bălcescu (...).

5.Românii, care se simt abandonați, înființează, la 7 februarie, Uniunea Vatra Românească ca organizație de autoapărare. În afară de o reuniune publică la care participă câteva mii de persoane și participarea la ședințele în care se dezbate degradarea situației din municipiu, activitatea UVR se rezumă la organizarea de spectacole folclorice cu repertoriu patriotic.

6.Transformarea FSN în partid politic in fluențează negativ situația. Mioapă politic, având în față doar perspectiva apropiatelor alegeri, neinformată și/sau dezinformată, puterea de la Bucureşti se dezinteresează în continuare de problematica Transilvaniei. Aflat sub influența lui Károly Király, care îl dezinformează, președintele CPUN Ion Iliescu nu ia în considerație semnalele de avertisment ale delegației UVR și „temporizează” rezolvarea situației. În stradă, românii scandează: „Iliescu nu uita, și Ardealu-i țara ta!”

7.În prima parte a lunii februarie, Károly Király pleacă la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală. Zvonul care circulă: este grav bolnav de leucemie după ce a fost radiat de Securitate (...).

8.La Târgu-Mureș au loc acțiuni psihologice de intimidare a românilor: marșul-procesiune cu lumânări și cărți de la 10 februarie condus de scriitorul András Sütö, notoriu fost nomenclaturist comunist - 100.000 de persoane, 60.000 aduse din Harghita și Covasna - putând fi interpretat și ca posibil exercițiu de mobilizare.

9.Pe data de 18 februarie începe o grevă a studenților și profesorilor maghiari de la Institutul de Medicină și Farmacie (IMF). Ea se manifestă prin pichetarea și ocuparea, așezați pe jos, a spațiilor publice ale IMF (...). Greva este intens mediatizată pe plan internațional de ziariști olandezi (care vorbesc limba maghiară...) prezenți prompt la acțiune. Crește afluența de ziariști „internaționali” din presă audio-vizuală, înzestrați cu camere video, aparate de fotografiat și de înregistrat, care irită trecătorii cu insistența lor în a pune întrebări tendențioase și care transmit instantaneu „evenimentele”. Toate acestea presupun coordonarea unui „centru de gândire” profesionist.

10.După 15 martie 1990, când în județele Satu Mare, Covasna, Harghita și Mureș au loc manifestări ale populației maghiare, la TârguMureș are loc o rapidă radicalizare a maghiarilor și, în paralel, a românilor. Se ajunge ca, la 16 martie, un iresponsabil să intre în forță cu mașina într-o coloană de demonstranți români pașnici, rănind 14 persoane, patru dintre ele grav. Károly Király, care se întorsese din Ungaria și se afla la Bucureşti, telefonează autorităţilor militare din oraş cerându-le să intervină în mod direct, cu trupe şi tehnică, pentru aplanarea conflictelor (inexistente) din oraş și a-i proteja pe studenții maghiari din căminele IMF. Vorbind pe un ton autoritar, el susţine că intervenţia ar fi fost aprobată chiar de Ion Iliescu. Ulterior, ajuns preşedinte al României, Iliescu a negat ferm că ar fi dat vreodată o astfel de dispoziţie (...).

La 19 martie, conflictul este amorsat. Un grup numeros de săteni din localitățile de pe valea Gurghiului atacă clădirea sediului partidelor politice în care se găsea și un sediu al UDMR. Autoritățile locale au susținut că „persoane rămase neidentificate” au aruncat cu diverse obiecte de la etajul clădirii în grupul de săteni care se deplasa spre clădirea studioului de radio Târgu Mureș pentru a protesta împotriva unui discurs jignitor la adresa românilor. UDMR susține că atacul ar fi fost nemotivat. Clădirea este asaltată timp de câteva ore, poliția e depășită de eveniment, iar când persoanele aflate în imobil sunt evacuate, scriitorul András Sütö este grav molestat. Situaţia se deteriorează iar peste doar o zi, în data de 20 martie, izbucnește un conflict violent între o masă compactă de maghiari numărând circa 15-16.000 de persoane și alta de români estimată la 2-3.000 de persoane după ce cordonul firav de polițiști care despărțeau cele două tabere este rupt. Rezultatul: 6 morți, câte trei din fiecare tabără, și 168 de răniți: 33 de naționalitate maghiară și 135 de naționalitate română.

 

Atac asupra României

Istoricii Traian-Valentin Poncea și Aurel Rogojan sunt de părere că evenimentele din martie 1990 de la Târgu-Mureș ar trebui interpretate din perspectiva creării unor subversiuni care să provoace „stări de tensiune, compromiterea, izolarea, marginalizarea și atacul economic asupra României„ iar ulterior, „tot din acest unghi ar trebui receptate revendicările autonomist-separatiste (…) concepute a se suprapune sau chiar a înlocui organismele statului român.” [Traian-Valentin Poncea și Aurel Rogojan, Spionajul ungar în România, Editura ELION, București, 2006, p. 184].

 

Conflictul, provocat de «odioasa Securitate»?

Fostul nomenclaturist comunist András Sütö, reciclat în „cărturar al maghiarimii”, lansează la 19 martie 1994 la Duna TV o variantă… îmbunătățită și adăugită cu privire la evenimentele din Târgu Mureș: „…Puterea provizorie a instrumentat pogromul antimaghiar din 20 martie 1990. După care, făcându-ne pe noi responsabili de cele întâmplate, a folosit evenimentele tragice de la Târgu-Mureș ca pretext pentru înființarea SRI”. O alegație absurdă având în vedere că România nu avea nevoie de pretexte ca să înființeze un serviciu de informații generale, prerogativă care, oricum, face parte din dreptul inalienabil al unui stat suveran!

 

„Astăzi se conturează tot mai mult faptul că ceea ce s-a întâmplat a avut ca scop reînființarea unei regiuni autonome pe criterii etnice, ca prim pas spre autonomizarea Transilvaniei în ideea unei eventuale ruperi a ei de România”.

DORIN SUCIU, jurnalist

Dorin Suciu a fost corespondent TVR în timpul evenimentelor de la Târgu-Mureș