Manifestații de amploare în SPANIA împotriva AUSTERITĂȚII
- Simona Mătieș
- 4 aprilie 2014, 08:43
Zeci de mii de persoane au defilat joi, la apelul sindicatelor, la Madrid şi în aproximativ 50 de oraşe din Spania, cu o zi înainte de desfăşurarea unei manifestaţii europene, la Bruxelles, împotriva austerităţii şi pentru o Europă socială.
Mii de manifestanţi au defilat la apelul a aproximativ 100 de organizaţii şi al celor două principale sindicate, UGT şi CCOO, în spatele unei pancarte pe care scria "politicile de austeritate trebuie să înceteze", relatează Mediafax.
Instalaţi la putere la sfârşitul anului 2011, conservatorii Guvernului lui Mariano Rajoy s-au angajat, sub presiunea partenerilor europeni, într-o luptă pentru reducerea deficitului ţării, odată cu anunţarea, în 2012, a unor măsuri de austeritate de 150 de miliarde de euro pe trei ani.
Aceste măsuri prevăd tăieri în bugetele destinate sănătăţii şi educaţiei, creşterea TVA-ului şi chiar îngheţarea salariilor, care, în opinia a numeroase persoane, au cauzat "o pierdere bruscă a puterii de cumpărare", a afirmat Maria Cruz Otero, o pensionară de 67 de ani.
"Rajoy, elimină frauda şi corupţia şi Spania îşi va găsi soluţia" pentru a ieşi din criză, scria pe o altă pancartă desfăşurată de manifestanţi.
Spania, care a fost nevoită să primească un ajutor european de peste 40 de miliarde de euro pentru băncile sale, a înregistrat o creştere timidă în al treilea trimestru al anului 2013 (+0,2%).
Guvernul prevede de-acum creşteri ale PIB-ului cu 1% în 2014 şi 1,5% în 2015, considerate totuşi insuficiente de către numeroşi experţi.
Banca Spaniei anticipează o scădere a ratei şomajului la 25% în 2014, apoi la 23,8% în 2015.
Potrivit unui raport al organizaţiei Caritas publicat la 27 martie, excluziunea socială a afectat 1,5 milioane de gospodării din Spania în 2013, faţă de 900.000 în 2007, înainte ca ţara să plonjeze într-o criză care a dus la o creştere semnificativă a ratei şomajului.