Magistrat militar trimis în judecată pentru trafic de influență
- Virgil Burl ă
- 8 decembrie 2014, 14:28
Preşedintele Tribunalului Militar Teritorial Iaşi, Radu-Dimitrie Tărniceriu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în stare de libertate, pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fapte reţinute pentru perioada când ocupa funcţia de preşedinte al Tribunalului Iaşi.
În cauză au mai fost trimiși în judecată patru afaceriști și funcționari din cadrul ADS - Iași. În perioada 2007- 2011, Ioan Leonte, prin acţiuni de fals şi abuzuri în serviciu, prin cumpărare de influenţă, cu ajutorul coinculpaţilor Florin Diaconu, Gina Păcuraru, Emanuel Osoianu şi Radu Dimitrie Tărniceriu, a făcut demersuri astfel încât un teren în suprafaţă de 282 ha teren proprietate de stat, să fie întabulat, în mod fraudulos, pe numele firmei S.C. Pescărus 2005 SRL Gorban judeţul Iași, pe care o controla. Terenul respectiv se afla parțial în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (A.N.P.A) și parțial în domeniul public al comunei Gorban, jud. Iași. Demersurile au fost materializate ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 423/22.09.2010 a Tribunalului Iași – Secția Civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 606/03.12.2010 a Curții de Apel Iași –Secția civilă, ceea ce a determinat intabularea nelegală a dreptului de proprietate al societății menționate asupra terenului în cauză, în cartea funciară a localității Gorban, jud. Iași.
Șpagă promisă de 50.000 de euro
Concret, în perioada august 2010 - septembrie 2010, Leonte Ioan a promis că le va da suma de 50.000 de euro lui Osoianu Emanuel și judecătorului Tărniceriu Radu-Dimitrie pentru ca, împreună, să facă intervenţii pe lângă magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi implicaţi în soluţionarea cauzei civile sus menţionate, promisiune acceptată de cei doi. Intervenţia avea în vedere admiterea apelului formulat împotriva unei sentinţei civile din data de 18.03.2010 a Judecătoriei Răducăneni, judeţul Iaşi, prin care s-a respins plângerea formulată de reprezentanţii societăţii comerciale S.C. PESCĂRUŞ 2005 S.R.L împotriva unei încheieri de carte funciară a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi.
Dreapta împărțeală
Suma de 50.000 euro promisă iniţial de Leonte Ioan în schimbul pronunţării unei decizii favorabile pentru societatea comercială, în apel, în dosarul Tribunalului Iaşi, urma să fie dată/primită după vânzarea terenului vizat de operaţiune, urmând să fie împărţită în cote egale între Tărniceriu Radu-Dimitrie şi Osoianu Emanuel. Pentru a avea garanţia că promisiunea de plată va fi onorată, a doua zi după pronunţarea deciziei civile din data de 22.09.2010, în schimbul ajutorului primit, Leonte Ioan i-a cedat lui Osoianu Emanuel o participaţie la firma beneficiară a deciziei judecătoreşti, S.C. PESCĂRUŞ 2005 S.R.L , printr-o operaţiune de majorare de capital, în urma căreia Osoianu Emanuel a devenit asociat cu 20% la firma în cauză (părțile sociale respective fiind evaluate la 84.766 euro).
Ajutorul avocat
De asemenea, în contul traficului de influenţă, judecătorul Tărniceriu Radu-Dimitrie, împreună cu Osoianu Emanuel , Păcuraru (fostă Iacob) Gina şi Diaconu Florin, a sprijinit demersurile lui Leonte Ioan, asigurându-i consilierea şi facilitându-i depunerea, la dosarul cauzei, a înscrisurilor justificative. Ca urmare a acelor demersuri, cei doi magistraţi din cadrul Tribunalului Iaşi, învestiţi cu judecarea cauzei, au pronunţat, fără vinovăţie, decizia civilă din data de 22.09.2010, prin care s-a admis apelul formulat de S.C. PESCĂRUŞ 2005 S.R.L.
Astfel, în perioada ianuarie – decembrie 2010, interval de timp în care dosarul cauzei s-a aflat pe rolul instanțelor, judecătorul Tărniceriu Radu-Dimitrie a asigurat consilierea – prin ”angajarea” unui avocat aflat în anturajul său care să îl asiste și să îl reprezinte pe inculpatul Leonte Ioan în demersurile sale judiciare, a urmărit evoluția cauzei civile și l-a informat pe Leonte Ioan, prin intermediul inculpatului Osoianu Emanuel, cu privire la situația dosarului. Totodată, a facilitat depunerea, la dosarului cauzei, la data de 22.09.2010, a înscrisurilor justificative, prin încălcarea procedurii interne a instanței cu privire la depunerea de către justițiabili a cererilor și înscrisurilor la dosare.
Concluziile raportului
Un raport financiar întocmit de Păcuraru (fostă Iacob) Gina, la data de 07.03.2008, în calitate de reprezentant al lichidatorului judiciar S.C. LICHIDATOR MASTER CONSULTING S.R.L. IASI. Astfel, în Raportul nr. 2114/07.03.2008 privind situaţia financiară şi propunerea repartizării activului între acţionarii S.C. PESCARIS S.A. IASI, aceasta a menţionat, în fals, suprafaţa de 250 ha teren arabil ca făcând parte din activele al căror drept de proprietate urma să fie transferat către S.C. PESCĂRUS 2005 S.R.L. GORBAN, judeţul Iaşi ca urmare a lichidării voluntare a S.C. PESCARIS S.A. IASI.
A pus mâna pe teren
O adresă întocmită de Diaconu Florin, la data de 14.01.2010, în calitate de jurist în cadrul AGENŢIEI DOMENIILOR STATULUI - Reprezentanţa Teritorială Iaşi. La instigarea inculpatului Leonte Ioan, Diaconu Florin a întocmit adresa nr. 35/14.01.2010 în cuprinsul căreia a menţionat, în fals, că A.D.S. nu deţine şi nu a deţinut în administrare, pe teritoriul administrativ al comunei Gorban, judeţul Iaşi terenul care făcea obiectul cauzei civile, deşi parte din acest teren, respectiv 95,18 ha fusese concesionată post privatizare de către A.D.S, în favoarea S.C. PESCARIS S.A. IAŞI. Prin respectiva decizia judecătorească din data de 22.09.2010, a Tribunalului Iaşi, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã Rãducãneni, judeţul Iaşi, a fost obligat sã întabuleze, în favoarea societăţii S.C. PESCĂRUŞ 2005 S.R.L, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 282,5 ha teren amplasat în extravilanul localitãţii Gorban, judeţul Iaşi, în condiţiile în care acesta face parte din domeniul public al statului.
Prejudiciu de 2 milioane de lei
Ca urmare a acestor demersuri frauduloase, pe de o parte, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și comuna Gorban au suferit un prejudiciu în valoare de 1.963.199,51 de lei, iar pe de altă parte, societatea comercială PESCĂRUŞ 2005 S.R.L a obţinut un folos de aceeaşi valoare urmare a întabulării ilegale al dreptului de proprietate al acestora asupra terenului în cauză în cartea funciară a localităţii Gorban. Pentru a asigura recuperarea pagubei cauzate prin infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra suprafeţei de 282, 5 hectare teren, amplasat în extravilanul comunei Gorban, judeţul Iaşi, intabulat în favoarea S.C. PESCĂRUŞ 2005 S.R.L. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Iaşi.