Lumini şi umbre. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: "Evaluarea naţională, diferenţă uriaşă între mediul urban şi rural"
- Violeta Fotache
- 11 iulie 2015, 21:01
Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a declarat în emisiunea difuzată de B1 TV Lumini şi umbre, realizată de Dan Andronic, directorul general al EVZ, că există o diferenţă uriaşă între mediul urban şi rural în ceea ce priveşte calitatea învăţământului şi a lăsat să se înţeleagă că alegerea unor subiecte mai dificile la Evaluarea Naţională ar putea creşte abandonul şcolar la sate.
Invitat în emisiunea postului B1 TV – Lumini şi umbre, realitată de directorul general al EVZ Dan Andronic, ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a vorbit despre examenul de Evaluare Naţională susţinut de absolvenţii clasei a VIII-a, destul de criticat atât de elevi, cât şi de părinţi, ştiut fiind că orice sutime la notă contează pentru a ajunge la liceul dorit.
"Oricât de trist ar fi, trebuie să constatăm că 80% din notele sub 5 la Evaluare provin din mediul rural, trebuie să luăm în considerare că mediul rural, unde eu am fost şi am discutat, în zeci şi zeci de şcoli din mediul rural, şi am discutat de când am preluat mandatul de minsitru, să ştiţi că nu ştiam aceste lcururi, şi nu mi-aş fi imaginat, atunci când lucram în mediul universitar, că mai există aşa ceva în România anului 2015. Deci cunosc nivelul din aceste şcoli.”, a spus Sorin Cîmpeanu. Subiectele mai dificile ar creşte rata abandonului şcolar
Ministrul Educaţiei a mai spus că subiectele pentru examenul de Evaluare Naţională au fost făcute cu respectarea tuturor normativelor în materie şi a precizat că prin creşterea nivelului de dificultate a subiectelor s-ar adânci şi mai mult prăpastia dintre mediul urban şi cel rural.
"Ce am obţine prin subiecte foarte dificile? Foarte multe note de 8 şi de 9, la Sfântu Sava, Gheorghe Lazăr, Vianu etc., am obţine 10 pentru vîrfuri, pentru cei care sunt olimpici, şi am obţinem, în schimb, în sute şi mii de şcoli din mediul rural, dar nu numai, integral note între 1 şi 2. Şi atunci , spuneţi-mi mie, când o şcoală întreagă ar lua note între 1 şi 2, cam ce chef de continuare a studiilor ar avea şi cam cum ne-am mai atinge noi acea ţintă naţională de reducere a abandonului şcolar, de la 17,3% la 11,3%?", a spus ministrul Educaţiei. La examenul de Evaluare Naţională 2015, 53% dintre elevi provin din mediul urban şi 47% din mediul rural. Cauze: slaba calitate a dascălilor şi resursele limitate Ministrul Cîmpeanu a enumerat printre cauzele diferenţei uriaşe între calitatea învăţământului din mediul urban şi cel rural, slaba calitate a dascălilor (motivată şi de salariile mici), dar şi resursele limitate alocate şcolilor de la ţară. "Vă spun cu regret, este vorba, în primul rând, de calitatea dascălilor, de resursele alocate pentru unităţi şcolare. Din păcate există această diferenţă. Avem ca obiectiv accesul egal la educaţie. Un lucru extrem de important, şi nu e afirmaţie politică, este un lucru în care cred, dar este foarte greu de pus în practică, trebuie să ne concentrăm asupra acestui obiectiv însă, pentru moment situaţia aşa este.", a spus Cîmpeanu.
Ministrul Educaţiei a mai arătat că degeaga avem cel mai bun nivel de informatizare ori cel mai bun curriculum sau cele mai bune manuale "dacă nu vom avea dascăli bine pregătiţi”. "Totul este degeaba pentru că în orice învăţământ, oricât de avansate ar fi tehnicile de predare-învăţare, rolul profesorului este esenţial. Iar profesori foarte bine pregătiţi, mă tem că nu vom avea până când nu le vom putea oferi o motivaţie...”, a spus ministrul Cîmpeanu. El a mai arătat că speră ca în următorii doi ani să aibă loc creşteri semnificative ale salariilor mai ales din educaţie şi sănătate". La examenul de Evaluare Naţională din acest an numărul mediilor de 10 a fost de 15 ori mai mare în mediul urban decât în mediul rural, în timp ce numărul mediilor sub cinci a fost în proporţie de 80% în mediul rural. Sunt 4.050 de şcoli în care s-a dat examen.