26 aprilie 2018. Premierul Dăncilă și Liviu Dragnea fac o vizită în Israel. „Președintele Camerei Deputaților a vorbit despre accelerarea consultărilor interne cu privire la relocarea Ambasadei României la Ierusalim. Președintele Statului Israel a salutat această decizie.
În context, prim-ministrul român a informat partea israeliană că Guvernul a propus viitorul ambasador al României în Statul Israel, decizia de numire a acestuia aparținând președintelui”, se arată în comunicatul Guvernului.
26 aprilie 2018. Președintele Klaus Iohannis; „Această vizită pe care o face premierul și se pare și președintele Camerei Deputaților în Israel are câteva ciudățenii. Una din ele este că nu au venit la discuții, nu a plecat doamna prim-ministru cu niciun fel de mandat acolo, deci a vorbit strict doar în numele și pentru Guvernul, nu pentru România”.
„Nu am mai pomenit ca un premier al României să plece într-o vizită externă și să anunțe seara târziu, înainte de plecare, acest lucru, fără să anunțe agenda, fără să se știe de fapt ce caută acolo. Fiindcă așa, în vizită turistică, poate să plece oricine, oricând, dar dacă pleacă persoana care conduce Guvernul ar trebui să se știe mai mult”, a precizat președintele. „Mai mare secret. S-a aflat că a plecat acolo doar după ce a ajuns acolo. Nu știu care sunt dedesubturile acestei abordări. Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei, dar sper că după revenire să aibă bunul simț și să explice românilor ce au făcut acolo”, a spus Iohannis.
3 mai 2018. Președintele PNL Ludovic Orban participă la recepția oferită de Ambasada Statului Israel ocazionată de Ziua Națională (14 mai) la Hotelul Intercontinental, etajul 1. Extrem de jovial, Ludovic Orban se simte în largul său. Discută amical cu doamna ambasador Tamar Samash, salută comunitatea evreiască. Recunosc că n-am apucat să relaționez prea mult cu liderii evrei pentru că peste tot - dar absolut peste tot – dădeam de Ludovic Orban. Părea în campanie electoravlă, pupa în continuu, bătea prietenește pe spate orice interlocutor, zâmbea ca într-o reclamă la pastă de dinți. N-am simțit nicio urmă de pactizare cu o putere străină și nici Ludovic nu dădea semne că în aer plutea o atmosferă de trădare! Dimpotrivă! Am fost, recunosc, gelos pe el. Părea un rabin în mijlocul credincioșilor! La plecare Ludovic Orban a salutat ceremonios nu doar gărzile ambasadei, ci și portarii! Om educat!
14 mai 2018. Președintele PNL, Ludovic Orban, a avut la Berlin, o întrevedere cu președintele Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cancelarul german Angela Merkel.
17 mai 2018. Liderul PNL, Ludovic Orban, a depus o plângere penală pe numele Vioricăi Dăncilă, premierul fiind acuzat de „înaltă trădare“ în scandalul mută- rii Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv.
Motivele plângerii penale ar fi: înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului: “„a) Legătura cu o putere sau organizație străină ori cu agenți ai acestora. Făptuitoarea Dăncilă Vasilica Viorica a realizat în perioada 25- 26 aprilie 2018 o vizită în statul Israel, după ce în prealabil a decis în Guvern că România își va muta ambasada din Tel Aviv la Ierusalim. În cadrul acestei vizite, făptuitoarea a intrat în contact direct cu reprezentanți ai statului Israel *putere străină”. Pentru că îl prețuiesc pe Ludovic Orban îl rog ca pe viitor să se sfătuiască cu amicii săi dacă e cazul să accepte invitațiilor ambasadelor pentru că nici nu știi de unde apare trădarea. Dacă aveam sfătuitori buni îi depuneam eu plângere penală că a pactizat cu Ambasada Istraelului – o putere străină! Dar nu m-a dus capul și nici consultanți nu am!