LUDOVIC ORBAN se CONTRAZICE în problema numirii șefilor din JUSTIȚIE. Ce spunea în urmă cu 4 ani?

LUDOVIC ORBAN se CONTRAZICE în problema numirii șefilor din JUSTIȚIE. Ce spunea în urmă cu 4 ani?

Ludovic Orban este unul din cei mai vocali lideri ai opoziției în problema eliminării președintelui din procedura de numire a șefilor din justiție și a procurorului general.

În urmă cu 4 ani, când Traian Băsescu era președinte, iar PNL se afla în rolul opozanților acestuia, Ludovic Orban afirma vehement că președintele nu trebuie să aibă niciun rol în desemnarea șefilor aparatelor din justiție. Acesta afirma că „atât timp cât procurorul general, șeful DNA, șeful DIICOT sunt numiți de Președinte, întotdeauna va exista interferență în justiție și întotdeauna o să existe tentative de comandă politică”, numindu-l pe fostul președinte „stăpânul inelelor în ultimii 9 ani de zile”, conform Grupului de Investigații Politice.

În prezent, Orban atacă vehement modificările anunțate, spunând că „PNL se va opune categoric propunerilor formulate de ministrul Justiţiei, în special vom fi împotriva a două propuneri, anume aceea de a elimina preşedintele din procedura de numire a şefilor parchetelor şi propunerea de trecere a Inspecţiei Judiciare din subordinea CSM în subordinea Ministerului Justiţiei. După ce au brevetat 'Marţea neagră', PSD-iştii vor să breveteze şi 'miercurea neagră'. Chiar dacă este făcut la lumina zilei, acest fapt reprezintă un atentat împotriva independenţei Justiţiei. Ne vom bate cu toate armele legale şi constituţionale împotriva acestor modificări legislative. Ambele propuneri sunt nu paralele cu Constituţia, ci împotriva Constituţiei.”

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FGrupul.Investigatii.Politice%2Fvideos%2F1497715106930788%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News