Aduși pe cheltuiala statului la București pentru a da declarații la Înalta Curte de Casație și Justiție, complicii din Teleorman au jurat pe Biblie că nu au votat.
Peste 30 de martori au fost audiați, ieri, în dosarul „Referendumului fraudat” din 29 iulie 2012. 12 dintre ei au fost aduși cu mandat deoarece au refuzat să se prezinte de bunăvoie la termenele trecute. Întors ieri dimineață din China, inculpatul numărul 1, vicepremierul Liviu Dragnea, nu s-a prezentat în fața judecătorilor de la Înalta Curte.
Toți martorii de ieri, majoritatea persoane în vârstă, au declarat că nu au votat la referendum, dar nu-și explică cum în dreptul numelor lor au ajuns semnăturile care nu le aparțin. Cei mai mulți dintre ei nu au înțeles de ce au fost aduși sau chemați la București și era pentru prima dată când ajungeau în Capitală.
După ce au jurat pe Biblie că spun adevărul și numai adevărul, martorii s-au întors la Teleorman, tot cu duba Poliției. Unii dintre ei nu știu să scrie și nici să citească. „N-am fost la vot, nu știu cum a ajuns semnătura pe lista aia”, „Am venit pentru vot. Nu știu cine a votat în locul meu, habar nu am cine a semnat”, „Nu am votat. Am trimis vorbă să vină cu urna mobilă, dar nu a venit nimeni”, au fost câteva dintre declarațiile date în fața judecătorilor de martorii din județul lui Liviu Dragnea.
Ieri nu au fost aduși toți martorii care au refuzat să se prezinte deoarece mulți dintre ei sunt imobilizați la pat și nu au putut fi transportați. Cu toate acestea, ei au apărut prezenți ca votanți pe listele suplimentare. Următorul termen a fost stabilit pe 3 octombrie.
Primele condamnări
În acest dosar, Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ au fost judecaţi separat de ceilalţi 73 de inculpaţi, prin procedura simplificată. Ei şiau recunoscut vinovăţia și au primit o condamnare de un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, magistrații le-au stabilit acestora un termen de încercare de trei ani şi patru luni.
În noiembrie anul trecut era trimis în judecată Liviu Dragnea, alături de alți 74 de complici, cei mai mulți dintre ei membri ai Secțiilor de votare din Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt. Potrivit rechizitoriului DNA, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul îndeplinirii cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute ilegal”. Astfel, el ar fi folosit un sistem sofisticat de transmis SMS-uri prin care a coordonat sistemul de votare al PSD.