Litoralul românesc, note mici la igienă

Litoralul românesc, note mici la igienă

Comisia UE a aflat că doar 29% dintre zonele de scăldat de pe litoralul românesc îndeplinesc condiţiile de igienă. 50% dintre plaje nu au fost însă analizate suficient. Apa e mai curată în Bulgaria, unde 90% dintre plaje ating standardele de calitate.

Litoralul bulgăresc stă mult mai bine, în condiţiile în care 90% dintre locurile pentru scăldat îndeplineau standardele de calitate a apei. În România, din cele 35 de zone pentru scăldat situate de pe litoral, 10 (reprezentând 29%) au îndeplinit valorile obligatorii. Alte 7 - reprezentând 20% din total - nu au respectat standardele minime de calitate.

Raportul Comisiei precizează în acelaşi timp că, în cazul a 51% dintre zonele pentru scăldat din România, analiza experţilor a fost insuficientă. Prin urmare, aceste zone nu au fost luate în calcul la evaluarea calităţii apei, ceea ce înseamnă că România are potenţial privind creşterea numărului de plaje care respectă standardele de calitate a apei. Pe primul loc în clasamentul calităţii apei de scăldat se situează Olanda, care este urmată de Grecia, cu 99,5% dintre plajele verificate, şi Cipru, cu 99%

Ne puteți urmări și pe Google News