Liberalii se reunesc în prima şedinţă a Biroului Politic după alegerile interne
- Roxana Preda
- 22 ianuarie 2015, 19:19
Biroului Politic al vechiului PNL se reuneşte mâine, la Iaşi, în prima şedinţă din acest an, sub conducerea preşedintelui partidului, Alina Gorghiu, care va prezenta strategia politică pentru sesiunea parlamentară care va începe la 1 februarie. Liberalii au anunţat că intenţionează să depună o moţiune de cenzură, însă nu au susţinerea politică necesară pentru a debarca Guvernul Ponta.
În cadrul şedinţei PNL urmează să se clarifice statutul de membru PNL al senatorului Tudor Chiuariu, care a anunţat că s-a autosuspendat din partid după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa în dosarul retrocetărilor ilegale de păduri.
Gorghiu a evitat să se pronunţe asupra situaţiei lui Chiuariu, menţionând că această problemă va fi clarificată cu ocazia şedinţei PNL de al Iaşi.
Potrivit Statutului noului PNL soluţia autosuspendării este aplicabilă în cazul preluării unei funcţii publice incompatibile. Tudor Chiuariu a fost condamnat în urmă cu un an de zile pentru fapte de corupţie în dosarul Poşta Română, fapt pentru care ar trebui să-şi piardă calitatea de membru PNL, conform Statutului noului PNL.
De asemenea, în cadrul şedinţei urmează să fie numit, la propunerea lui Gorghiu, noul purtător de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe.
Conducerea PNL ar putea decide asupra ocupării mandatelor de vicepreşedinţi ai PNL devenite vacante în cazurile lui Aristotel Căncescu şi Mircea Roşca.