Ce vor face LIBERALII la sesiunea extraordinară a Parlamentului

Ce vor face LIBERALII la sesiunea extraordinară a Parlamentului

Liberalii vor solicita suplimentarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare anunțate de premierul Mihai Tudose pentru trecerea ELCEN în subordinea Primăriei Capitalei, a anunțat liderul PNL, Ludovic Orban. El a spus că parlamentarii PNL vor introduce în acest plen numirea unui nou Consiliu de administrație a Radioului public, precizând că „cizma pesedistă distruge o instituție publică de tradiție”.

„Vom şi solicita să suplimentăm eventuala ordine de zi a acestei eventuale sesiuni extraordinare cu puncte cum ar fi, de exemplu, numirea unui nou Consiliu de administraţie la Radio, unde cizma pesedistă distruge o instituţie publică de tradiţie, din cauza faptului că în cadrul instituţiei nu funcţionează toate organismele legale. De altfel, s-a şi văzut că demersul PSD în încercarea de a confisca Radioul public a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională la sesizarea formulată de PNL„ a declarat Ludovic Orban, citat de News.ro, după ședința de luni a Biroului Executiv al partidului.

Liderul liberal a adăugat că, până la trecerea ELCEN în subordinea Primăriei Capitalei, trebuie îndeplinite anumite proceduri care ţin de Executiv, nu de Legislativ.

„Oricum, mi se pare foarte ciudată convocarea unei sesiuni extraordinare pentru o chestiune care încă nu este clarificată. Dacă este vorba despre convocarea unei sesiuni extraordinare în vederea transferului ELCEN către Primăria Capitalei, către Municipiul Bucureşti, eu cred că mai sunt nişte paşi care trebuie făcuţi şi nu cred că parlamentarii trebuie să îşi asume răspunderea unor chestiuni legale care nu au fost rezolvate până acum de către Executiv”, a spus Orban

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul Mihai Tudose a declarat luni, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, pentru a se adopta un proiect de lege prin care ELCEN să treacă în subordinea Primăriei Capitalei, astfel încât să se rezolve problema încălzirii din Bucureşti.

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, în 12 iunie, sesizarea PNL şi PMP cu privire la modificările aduse de Parlament legilor televiziunii publice şi radioului public, pe care le-a declarat neconstituţionale.