Legea graţierii, AMENDATĂ de CSM. Au uitat de COPIII aflaţi în ÎNCHISOARE

Legea graţierii, AMENDATĂ de CSM. Au uitat de COPIII aflaţi în ÎNCHISOARE

Demersul senatorului Şerban Nicolae de a depune un amendament la Legea graţierii, în privinţa celor acuzaţi de corupţie, readuce în actualitate un fapt grav. Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a atras atenţia iniţiatorilor că nu au introdus în proiectul de lege şi grațierea copiilor. În prezent, 250 de minori sunt în cele patru închisorile speciale dedicate tinerilor.

Atunci când au întocmit proiectul legii grațierii, specialiştii Guvernului Grindeanu au uitat de minorii aflaţi după gratii. Aceasta a fost concluzia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care a avizat proiectul, la începutul săptămânii, dar a adus inițiativei legislative și două observații. Una dintre ele aparţine unei asociații de protecție a drepturilor minorilor condamnați. Conducerea ONG-ului a solicitat CSM ca proiectul trimis de Guvern la Parlament pe 31 ianuarie să cuprindă și “grațierea copiilor, iar copiii și tinerii grațiați să fie introduși în programele derulate de serviciile de probațiune. Ideea a fost preluată și de CSM”, a declarat, pentru Libertatea, Felicia Mirea, coordonatorul asociației.

A doua observație adusă de CSM proiectului a fost cea legată de reducerea limitei maxime de pedepasă de la cinci la trei ani pentru condamnații care vor fi eliberați. În România sunt patru închisori în care sunt încarceraţi minori și tineri condamnați care au intrat după gratii când aveau sub 18 ani. Penitenciarele de minori şi tineri din Bacău, Craiova, Târgu Mureş şi Tichileşti, județul Brăila au 1.999 de locuri. În jur de 250 de condamnați din aceste închisori speciale aveau sub 18 ani la sfârșitul anului trecut. În aceste închisori, minorii pot să-și continuie studiile de până în clasa a 12-a, fiind organizate ore ca într-o școală obișnuită.