Pe 5 iunie, de la ora 21.00, în CLUB SPICE din Bucureşti, cantautorul Adrian Sărmăşan îşi lansează cel mai recent album, „Lasă tot”.
A reapărut pe scenă, şi nu numai, în 2007 când a lansat primul lui album intitulat „Oare”. A scris cea dintâi carte „Dacă vrei” în 2008, apoi a mai editat un album în 2011 la mica distanţă de primul, „Visez de-nnebunesc”, bine primit de fani şi prieteni. Pentru că se ocupa în paralel şi de muzică, şi de business, deşi era serios ancorat în ambele, a hotărât că în 2012, de 1 martie, să renunţe la toate activităţile de până atunci, mai puţin muzica şi poezia. A rămas cu cele două „iubite” fidele, chiar dacă le-a pierdut pe celelalte, dar a început de-adevăratelea un drum anevoios, plin de capcane, oprelişti şi lucruri mai puţin frumoase. „Recunosc, am avut momente când am vrut să renunţ sau să mă opresc. Nu mai contează acum şi mă bucur că nu am făcut-o, am fost şi sunt însoţit de fani şi oameni minunaţi care mă îndeamnă la tot pasul să merg mai departe. Din martie 2012 cânt, scriu muzică şi cărţi, astfel am mai editat încă trei albume”, spune Adrian Sărmăşan. Este vorba despre „Albastru de Rai - 2013”, „Ştiu, nu sunt perfect -2014” şi „Lasă tot – 2015”. A mai scris un volum de versuri „Raiul Lupilor îngeri – 2013” A colaborat cu mulţi artişti cunoscuţi precum Zoia Alecu, Narcisa Suciu, Laszlo Kovacs, Jimi Laco, Alexandru Malschi, Lucian Darie, Elena Mîndru, Sorin Zamfir, Trupa Coco, Marcian Petrescu şi mulţi alţii.
Lansarea celui mai nou album „Lasă tot” va avea loc pe 5 iunie la Bucureşti în CLUB SPICE şi îl va avea ca invitat pe Nicu Patoi, cu care a colaborat pe acest disc, şi alţi invitaţi-surpriză.
„Cred cu tărie că acesta este cel mai bun album al meu, un produs ce a atins o anumită maturitate, cu un conţinut original atât în texte, cât şi în muzică, rămâne doar ca ascultătorii să descopere acest lucru. Cred tot la fel, că după cele trei nominalizări consecutive din ultimii trei ani la Premiile Radio România şi On Air Music Awards, anul acesta voi câştiga premiul cel mare. Există la fiecare album al meu câteva mulţumiri sau cuvinte care să-mi exprime recunoştinţa faţă de artiştii şi prietenii care mi-au fost şi-mi sunt mereu aproape. Astfel vreau să mulţumesc prietenului şi producătorului Florin Puică Dat pentru editarea acestui album, pratic al cincilea, produs de EUROMUSIC, pianistului şi prietenului Alexandru Malschi, lui Tudor Pop (chitară bass), lui Sorin Zamfir (drums), lui Cristi Varga pentru mastering, lui Marcian Petrescu şi Elenei Mîndru pentru backing vocals. L-am lăsat intenţionat la sfârşit pe Nicu Patoi căruia nu am cum să-i mulţumesc în cuvinte pentru aportul substanţial pe care şi l-a adus la realizarea expresiei muzicale a ceea ce am dorit eu. A fost pentru mine o mare onoare să cânt alături de acest om de o modestie rară, chiar dacă artistic el este undeva departe, acolo unde ajung doar vulturii”.
Adrian Sărmăşan mărturiseşte că frustrările şi capriciile încă îi sunt suportate de soţia lui, Csilla – Imola, dar şi de fiul său, Adrian Jr., care a început să creadă în el ca prieten şi ca artist.
A ales calea simbolurilor chiar dacă a ştiut că va fi un ape cât de seducătoare, pe atât de periculoasă. Aceasta este viaţa sa. Uneori, cerul nu mai e chiar la locul lui, spune artistul, atunci îşi confecţionează aripi şi se transformă, ca oricare om, în înger, fără să păcălească pe nimeni.