Ca regulă, factorul dominant în manifestarea sindromului hipocondriac (ipohondria) este teama de a fi purtătorul unei boli, însoțită de o anxietate constantă care rezultă din simțurile pacientului.

În acest caz, pacientul poate avea cu ușurință simptome dureroase, în funcție de boala pe care și-o atribuie el însuși, asociată cu faptul că medicii nu detectează patologiile specifice în organele țintă. Prin urmare, pacientul consideră drept lipsă de onestitate atunci când medicul îi comunică faptul că nu suferă de respectiva patologie.

 

Sindromul hipocondrial, definit ca o atenție exagerată asupra sănătății proprii,  a fost menționat de către Hippocrates și a primit numele datorită medicului roman antic K. Galen, care credea că cauzele stării morbide sunt ascunse în regiunea hipocondrială. De la începutul secolului al XIX-lea, psihiatrii din Franța au concluzionat că sindromul astheno-hipocondriac nu este o boală a organelor, ci o tulburare mentală. În plus, de la începutul secolului XX, medicii interniști au stabilit în mod rezonabil că această tulburare se manifestă mai des pe fondul nevrozelor: isteria și neurastenia sau ca o componentă a tulburării obsesiv-compulsive. Medicii noștri au crezut că hipocondria este un sindrom, nu o boală independentă. Într-un moment în care, de exemplu, autori germani și englezi au definit hipocondria ca o nevroză, adică o unitate separată.

 

Frica constantă pentru sănătatea oamenilor apare, de regulă, la persoanele cu un depozit de caractere speciale. Acestea sunt personalități anxioase, hipocondriene sau astenice, care sunt foarte îngrijorate de sănătatea lor. Adesea, în această stare de lucruri este vinovat modul în care a fost educată persoana: copilul este învățat să exercite o atenție excesivă pentru propria sa bunăstare, care poate duce ulterior la hipocondrie. Motivul apariției acesteia poate fi o poveste despre boala sau moartea cuiva, boala transferată sau tulburările vegetative, cum ar fi transpirația, slăbiciunea, tahicardia etc. Toate aceste experiențe la persoanele predispuse la hipocondrie provoacă în mod firesc emoții constitutive ale fricii: gură uscată, greață, indigestie, tulburări de somn. Și aceasta, ca regulă, devine motivul pentru o altă prelucrare hipocondrială.

 

Coform unei metanalize realizate de cercetătoarea ucraineană Inna Vizniuk în 2018, cercetarea relațiilor reciproce fundamentale ale cortexului cerebral și organe explică într-o oarecare măsură imaginea despre procesele dificile, care susțin integritatea organismului. Prin urmare, prin prisma prezentărilor moderne cu privire la mecanismele pozițiilor hipocondriale și principiile de bază ale diagnosticului, se pot identifica mai ușor tulburările de personalitate de tip hipocondrial.

 

Dacă o persoană știe despre alta că este grav bolnavă, prima are de obicei un sentiment de dor. Prin rememorarea fizonomiei persoanei bolnave, acest sentiment revigorează ideea că boala este deja acolo. Prin urmare, pentru o stare depresivă, ideile hipocondriale sunt, de asemenea, caracteristice, precum și gândurile de inutilitate, vinovăție etc.

Continuarea pe http://lapsihiatru.ro/

 

Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. După o experiență de peste 10 ani la Institutul de Psihiatrie Socola Iași, acum își desfășoară activitatea la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galați. Este medic primar psihiatru, conferențiar universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience. De asemenea, colaborează cu Clinica Medlife din Galați și cu clinica Helicomed din Iași.