La cel mai activ teatru din România s-a jucat ZILNIC în această stagiune. Cifre record la Naționalul din Timișoara: sute de reprezentații și zeci de mii de spectatori I FOTO

La cel mai activ teatru din România s-a jucat ZILNIC în această stagiune. Cifre record la Naționalul din Timișoara: sute de reprezentații și zeci de mii de spectatori I FOTO

La cel mai activ teatru din România s-a jucat zilnic în această stagiune. Este vorba de Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara, care, la finalul stagiunii 2016-2017, prezintă cifre record. Pe scenele instituției au avut loc sute de reprezentații la care au participat zeci de mii de spectatori.

Peste 200 de reprezentații și peste 54.000 de spectator sunt  cifrele care conturează actuala stagiune Teatrului Național Timișoara, care se încheie peste câteva zile cu o nouă premieră. Sâmbătă, 15 iulie, de la ora 19, la Sala 2 are loc prima reprezentație a spectacolului „Rambuku”, de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu. Spectacolul este în premieră națională și închide o stagiune remarcabilă a Teatrului Național. ”Au fost 202 reprezentații din cele trei spații de joc ale TNT, Sala Mare, Sala 2 și Studio „Uțu Strugari”, pe care le-au urmărit peste 44.000 de spectatori. Acestora li se adaugă mai mult de 10.000 de oameni care au urmărit reprezentanțiile în aer liber oferite pe durata FEST-FDR 2016 și 2017. Actuala stagiune a însemnat, de asemenea, patru premiere: „Controversa de la Valladolid”, de Jean-Claude Carrière, în regia lui Radu Jude, „Frați”, de Dave Williams, în regia lui Florin Piersic jr., „De ce iubim femeile”, după Mircea Cărtărescu, regia Mihaela Lichiardopol, și „Rambuku”, de Jon Fosse, regia Mihai Măniuțiu”, arată Codruța Popov, consultantul artistic al Naționalului timișorean.

Parteneriatele și coproducțiile internaționale reprezintă o altă direcție pe care Teatrul Național a dezvoltat-o în stagiunea care tocmai se încheie: „Copii răi (Sales Gosses)”, de Mihaela Michailov, o coproducție alături de CDN – Théâtre de la Manufacture din Nancy, un spectacol având ca temă violența în școli, iar apoi a fost seria de reprezentații cu spectacolul „Gypsies”, o creație werkgruppe2, un spectacol cu profunde implicații sociale, având la bază o cercetare realizată în Franța, Germania și România. În această stagiune s-a încheiat și proiectul „Say it now!”, un parteneriat al Teatrului Național din Timișoara cu Compania B. Valiente din Oslo, proiect finanțat printr-un grant EEA oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României.

Teatrul Național din Timișoara a organizat și Gala Uniter, la care a primit premiul special pentru proiecte inedite și realizări remarcabile, grație amenajării Sălii 2. Actrița Irene Flamann Catalina a fost recompensată cu premiul pentru întreaga activitate, iar Mariana Voicu a fost, de asemenea, onorată cu premiul pentru întreaga activitate pentru critică și istorie literară. (Fotografii: Adrian Pîclișan)