Klaus Iohannis, felicitat de cancelarul german. Angela Merkel l-a asigurat pe acesta de întregul său sprijin și a reiterat importanța parteneriatului dintre cele două țări
- Andreea Udrea, consultant politic
- 19 noiembrie 2014, 16:49
Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a fost felicitat ieri, de către Cancelarul german, doamna Angela Merkel, în cadrul unei convorbiri telefonice, pentru victoria obținută la alegerile prezidențiale.
"Doamna Merkel s-a bucurat de votul primit de Klaus Iohannis la scrutinul de duminică și a subliniat că este un semn pozitiv faptul că cetățenii români au făcut această alegere. La rândul său, președintele ales al României i-a mulțumit Cancelarului german pentru aprecieri", se arată în comunicatul PNL.
"În cadrul discuției, oficialul german și-a exprimat convingerea că în perioada următoare vor fi aprofundate relațiile bilaterale dintre Germania și România. Totodată, doamna Merkel l-a asigurat pe președintele ales al României de întregul său sprijin și a reiterat importanța parteneriatului dintre cele două țări în interiorul Uniunii Europene. În plus, Cancelarul german a apreciat ca foarte importantă colaborarea între București și Chișinău pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova", au afirmat liberalii.