Judecătorii constănțeni au decis că pavilionul maritim românesc nu poate fi înstrăinat!

Judecătorii constănțeni au decis că pavilionul maritim românesc nu poate fi înstrăinat!

Evenimentul zilei a arătat, încă de acum trei ani, că niște nemți erau cât-p-aci să preia, pentru 30 de ani, pavilion maritime național. Un apropiat de-al lui Radu Mazăre, ajuns director interimar la Autoritatea Navală Română, parafase cu de la sine putere, mega-escrocheria. Astăzi acestiea i s-a pus punct definitive și irevocabil.

Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat luni definitiv şi irevocabil pentru anularea contractului încheiat în toamna anului 2012, sub semnătura unui director adjunct al Autorităţii Navale Române (ANR), pentru cedarea dreptului suveran de înmatriculare a navelor străine sub pavilionul naţional românesc către o firmă offshore din Cipru. Astfel, Curtea de Apel Constanţa au respins contestaţia formulată de reprezentanţii offshore-ului cipriot RIFA Holdings Limited, fosta Ilvana Holdings Limited, care primise dreptul de folosinţă a pavilionului românesc, pentru o perioadă de 30 de ani, informează Agerpres. Anterior, pe 25 septembrie 2015, Tribunalul Constanţa anulase în primă instanţă respectivul contract.

Evenimentul zilei a denunțat jaful încă de acum trei ani

Așa cum a scris Evenimentul zilei încă de acum trei ani, în 21 februarie 2013, sub titlul „Jaful secolului. Omul lui Radu Mazăre a pus la cale furtul pavilionului maritime național!”, contractul de cedare a dreptului de folosinţă a pavilionului românesc către firma offshore cipriotă fusese încheiat de către directorul general adjunct al ANR, Eugen Olteanu, care primise delegaţie de îndeplinire a atribuţiilor de conducător al instituţiei, dar nu fusese mandatat în mod expres de Consiliul de administraţie al ANR să semneze acest contract din care rezultau obligaţii de îndeplinit de către statul român, ce contraveneau legislaţiei naţionale. Ulterior semnării acestui contract de cedare a drepturilor de folosinţă a pavilionului maritim naţional, niciunul dintre directorii generali care au fost numiţi la conducerea ANR nu a acceptat să pună în executare contractul.

Niște nemți cu o companie cipriotă ar fi încasat taxe pentru 200 de nave cu pavilion românesc

Așa cum am arătat și în ziarul nostru, potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei, reprezentantul ANR, Eugen Olteanu, a semnat în toamna anului 2012, un contract cu Romanian International Flag Administration (RIFA), firmă cipriotă ce are o subsidiară în Germania, prin care aceasta putea intermedia toate operaţiunile pentru înmatricularea de nave străine sub pavilion românesc, fără a mai fi necesară implicarea ANR şi a registrului naval românesc de înmatriculare a navelor. La scurtă vreme după ce le-a dat nemților pe tavă pavilion național, Eugen Olteanu a murit. Compania cipriotă ar fi administrat de una singură şi cu deplină putere noul registru al Pavilionului internaţional românesc, iar statul român ar fi câştigat din această afacere între maxim 1000 USD pe navă, iar firma germană, sume între 6.000 şi 40.000 de euro, în funcţie de tonajul navei. O clauză din contract prevedea că ANR ar fi încasat contravaloarea acestor taxe pe navă doar dacă RIFA Holding Limited înregistra un număr minim de 200 de nave sub pavilion românesc. În caz contrar, RIFA nu plătea nimic către ANR timp de cinci ani şi abia după acest termen statul român ar fi încasat anumite taxe. În rest contractul nu prevedea facilităţi de angajare pentru marinarii români sau de practică la bordul navelor pentru studenţii şi cadeţii români, din instituţiile de învăţământ de marină.

Nemții amenință cu Curtea de Arbitraj de la Londra

Pe parcursul derulării procesului, reprezentanţii offsore-ului cipriot, ai cărui proprietari sunt cetăţeni germani, au avertizat că vor cere statului român despăgubiri în valoare de 11,25 de milioane de euro, la Curtea de Arbitraj de la Londra, în cazul neexecutării contractului de cedare a dreptului de folosinţă a pavilionului românesc.

Ne puteți urmări și pe Google News