JOE BIDEN amenință MOSCOVA cu noi sancțiuni

JOE BIDEN amenință MOSCOVA cu noi sancțiuni

Washingtonul a ameninţat, ieri, Moscova cu impunerea unor noi sancţiuni, afirmând că preţul de plătit „va continua să crească", dacă Rusia nu încetează să îi sprijine pe separatiştii din estul Ucrainei.

„Atât timp cât Rusia nu va înceta să aducă atingere flagrantă obligaţiilor sale (...), preţul de plătit va continua să crească", i-a spus vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, potrivit declaraţiilor citate de Casa Albă după o conversaţie telefonică între cei doi lideri.

Casa Albă a condamnat, de asemenea, „separatiştii susţinuţi de Rusia", precum şi „gravele pierderi civile provocate de ofensiva susţinută de Rusia în estul Ucrainei", scrie AFP, citată de Agerpres.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a prelungit, aseară, până în aprilie, sancţiunile contra parlamentarilor ruşi - în special suspendarea dreptului de vot al celor 18 deputaţi - decise în urmă cu un an după anexarea Crimeii la Rusia, fără să adopte însă noi sancţiuni economice împotriva Moscovei.

Marţi, preşedintele american, Barack Obama, şi cancelarul german, Angela Merkel, „au căzut de acord", cu prilejul unei discuţii telefonice, asupra faptului că Rusia va trebui „să îşi asume responsabilitatea pentru sprijinului material acordat separatiştilor" pro-ruşi în estul Ucrainei, a anunţat Casa Albă.

Rusia a dezminţit constant că susţine rebeliunea separatistă din Ucraina şi a denunţat măsurile occidentale ce urmăresc slăbirea poziţiei preşedintelui Vladimir Putin.

Un atac al separatiştilor propuşi la sfârşitul săptămânii trecute contra oraşului Mariupol (estul Ucrainei), care ar putea servi ca punte între Rusia şi Crimeea anexată, s-a soldat cu 30 de morţi, în principal civili.