Printre invitații Festivalului Les Films de Cannes á Bucarest, care a avut loc între 24 și 30 octombrie, s-a aflat și cunoscuta actriță Jacqueline Bisset, care și-a promovat cel mai recent film, „Welcome to New York”, în care joacă alături de Gerard Depardieu. Elegantă, modestă, caldă, actrița a acordat un interviu în exclusivitate „Evenimentului zilei”.

Jacqueline Bisset este îndrăgostită de România şi vine aici de câte ori are ocazia. M-a primit în biroul directorului Institutului Francez din Bulevardul Dacia şi a mărturisit că niciun jurnalist nu i-a adus vreodată flori. Ce e drept, orhideele alese erau un semn că nu am uitat rolul pe care aceasta l-a făcut în „Orhideea sălbatică”, alături de Mickey Rourke. A răspuns întrebărilor cu căldură şi pe alocuri cu emoţie şi nostalgie.

- EVZ: Aveți o seninătate aparte pe chip. Așa ați fost mereu sau este ceva ce a venit odată cu trecerea anilor?

- Jacqueline Bisset: Nu mă simt senină tot timpul. Mă lupt să-mi ţin în frâu mintea, care uneori munceşte prea mult, şi încerc să o domin. Cred că seninătatea vine odată cu vârsta, cu experienţa. Mă simt atrasă foarte tare de natură şi iubesc frumuseţea lumii, seninătatea ei atât de perfectă. Uneori am sentimentul că singurul lucru care pare a fi în neregulă în lume este fiinţa umană, care pune la pământ tot ce-i iese în cale. Mă străduiesc să nu am un astfel de comportament stresant. Încerc să ascult lumea, să fiu părtaşă la ceea ce e ea, într-un fel, dintr-un loc mai adânc decât inima. Poate acesta este motivul pentru care dau impresia că sunt senină tot timpul.

- Credeți că talentul se moștenește sau este un har pe care-l primim la naștere?

- Nu ştiu, însă, pe unii oameni îi simţi dacă au talent din prima clipă. Frumuseţea este că fiecare om are un talent. Poate că ei nu îşi dau seama că-l au, dar el există. Este extraordinar. Ce plan a avut Dumnezeu, de a da fiecăruia câte ceva la care să se priceapă, nu credeţi? Unii oameni nu ştiu asta, chiar cred că nu au nimic de oferit. Cred că ai nevoie ca oamenii să planteze o sămânţă în viaţa ta, una care ţie îţi lipseşte. O carte, o expoziţie de fotografie, un spectacol de balet, o vizită la piaţă, o simplă alergare pe câmp. Orice. Dacă mama nu era interesată de balet şi nu m-ar fi luat cu ea la spectacole, nu ştiu dacă drumul meu ar mai fi fost cel pe care l-am urmat în viaţă.

- Există multe lucruri care vă enervează, sunt convinsă. Spuneți-mi ce vă face să zâmbiți?

- Simplitatea. Lucrurile simple. Prietenii, natura, cărţile. De fapt, cred că prietenia este o legătură pur spirituală, ca multe alte lucruri. Cred că a fi capabil să ţii un secret este cel mai important lucru întro prietenie. Să ştii să taci şi să ţii la tine secretele care ţi-au fost încredinţate.

- Oprindu-ne puțin la viața dumneavoastră, care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?

- Nu ştiu dacă cea mai frumoasă, dar cu siguranţă cea mai plăcută amintire a mea rămâne aceea când mergeam să o văd dansând pe Margot Fonteyn la Covent Garden. Aceasta este cea mai extraordinară amintire din copilăria mea. La vârsta aceea nu ştiam nimic despre nimic, dar ea avea graţie şi o feminitate aproape poetică. Nu mai sunt prea mulţi oameni cu asemenea calităţi. Spun asta pentru că oamenii nu mai sunt atenţi la acest gen de feminitate, pentru că pe toţi îi interesează să fie sexy. Toţi vor să fie aşa. Toţi încearcă, prin orice mijloace, să fie sexy. Sună aproape ca o comedie.

- Când ați ales acest drum al actoriei, ați fost încurajată sau nu?

- Nu. Nu am fost încurajată deloc. Tatăl meu mi-a spus: „Nu mă deranjează să devii actriţă atât timp cât nu vii acasă şi începi să spui lungi şi plictisitoare poveşti despre actorie. Dacă îmi promiţi că întotdeauna vei citi ziarele şi că vei fi mereu la curent cu ce se întâmplă, cu evenimentele care au loc în lume, care sunt interesante, nu am nimic împotrivă”. A lăsat aşa o impresie adâncă asupra mea. Am fost capabilă să mă ţin de acest târg între mine şi tatăl meu, în afara paginilor sportive. Cu acestea nu mă împac deloc. Nu pot să le citesc pentru că nu mă interesează. Dacă iau ziarul, le dau imediat la o parte. Nu ştiu dacă şi aici aveţi şi ziarele pe secţiuni, însă eu o scot imediat pe cea sportivă şi o las jos. Mă gândesc la tatăl meu şi spun: „Îmi pare rău!”. Citesc principalele ştiri şi secţiunea de cultură şi artă.

- Ce înseamnă acasă pentru Jacqueline Bisset?

- Casa mea e în America, acolo locuiesc. Sunt puţin confuză unde mă aflu pentru moment. Îmi face plăcere să trăiesc în America, dar iubesc, de asemenea, şi Anglia. Sunt o persoană europeană şi într- un anumit grad Europa mă atrage acum mai mult decât o făcea înainte. A fost o vreme când am luat tot ce se putea din America, mi-am pierdut inhibiţiile acolo, m-am simţit mai liberă şi mai puţin conformistă decât mă lăsa să fiu educaţia mea englezească. A fost foarte bine pentru mine, mi-a prins bine.

- Dacă v-ați întâlni ca prin minune cu Jacqueline Bisset adolescentă, ce sfat i-ați da?

- Spuneţi-mi dumneavoastră. Vreau să vă aflu părerea. Ce sfat mi-aţi da?

-Nu schimbați nimic. Ați atins sufletele oamenilor într-un mod aparte

. -Mulţumesc! Înseamnă mult pentru mine…

„Am învățat multe despre România”

A venit des în ultima vreme în România. Ce o atrage aici pe actrița de 70 de ani, cunoscută românilor pentru rolurile din „Locotenentul Bullit”, „Aeroportul”, „Vulcanul”, „Noaptea americană”, „Orhideea sălbatică” și „Frumoasa venețiană”? Simplu. „Am învăţat multe despre România doar privind oamenii din parc. Simt un dram de tragedie, venind din spate, multă durere, dar şi optimism la oamenii tineri. Simt că aici e un paradis. Oamenii se plimbă prin parc, se joacă cu mingea, stau de vorbă sau tac pur şi simplu. Simți totul aici. Se simte viața. Nu e nimic sofisticat, e viață pur și simplu. Simt o bucurie imensă când sunt aici”, a încheiat actriţa.