Italia:Asasinul românului ucis în Catania a fost arestat
- Andrei Robert
- 8 februarie 2017, 07:50
Giuseppe Zuccaro a fost arestat după ce s-a aflat că se ascundea în locuința unor prieteni care au fost denunțați pentru favorizarea suspectului. Pe 8 ianuarie, împreună cu un alt italian, Dario Valle, l-a împușcat pe românul Dinu Florin, care era „vinovat” că apărase două conaționale molestate de cei doi italieni.
Zuccaro este anchetat împreună cu Dario Valle, de 40 de ani, actualmente închis și el, pentru omor, tentativă de omor, încăierare, port și deținere ilegală de armă.Arestarea a fost efectuată după ce investigatorii au reconstituit faptele de pe 8 ianuarie. Potrivit investigatorilor, Giuseppe Zuccaro era în compania lui Daro Valle în localul de noapte Yorks Club unde, probabil sub efectul alcoolului, ar fi molestat câteva românce căsătorite.Spiritele s-au încins în grabă. Românii au intervenit în apărarea femeilor, năpustindu-se asupra celor doi catanezi. La douăzeci de minute după altercație, cei doi italieni, după ce au plecat, au revenit la fața locului cu autoturismele lor. Valle s-ar fi ocupat de atragerea în afara discotecii a tinerilor cu care au avut discuția, în timp ce Zuccaro ar fi tras împușcându-l mortal pe Dinu și rănind alte două persoane, printre care un marocan de 23 de ani. Naționalitatea acestuia din urmă a indus în eroare câteva ziare, care au scris despre un omor iscat după o luptă între bande de străini.
Imediat a fost reținut Dario Valle, găsit la Spitalul Vittorio Emanuele din Catania, unde s-a dus pentru a-i fi tratate rănile suferite pe timpul încăierării.
Zuccaro, în schimb, era de negăsit din ziua atacului, însă după o serie de activități de observare și filare a fost arestat de carabinieri pe via Pisacane. Zuccaro ar fi reușit să se ascundă datorită ajutorului a doi cunoscuți, care i-au asigurat cazare și masă, ce au fost denunțați pentru favorizare.
Valle și Zuccaro vor trebui acum să răspundă cu titlu diferit pentru infracțiunile de omor, tentativă de omor, încăierare, port și deținere ilegală de arme. Florin, care lucra la Catania ca zidar și era cunoscut cu numele de Ciccio, trăia în Italia împreună cu unul dintre frați în timp ce ceilalți locuiesc în România.