Editura Evenimentul si Capital

Irina și judecătoarea din oficiu (II)

Autor: | | 2 Comentarii | 5107 Vizualizari

Irina s-a oprit din povestit. A făcut o pauză lungă și parcă i se auzeau bătăile inimii când retrăia momentele de început. Judecătoarea o privea cu milă și uimire. Oare câtă suferință o fi adunat sufletul ăsta chinuit de copil cu trup de femeie? Ar fi vrut să o mângâie, s-o îmbrățișeze cu mâini părintești, dar ceva o oprea.

- Sărmană fată, abia ai crescut că te-ai și ofilit . Dumnezeu să te ajute să treci peste toate. - Dumnezeu nu le ajută pe curve.

- Nu mai vorbi așa, îl mânii.

- Puțin îmi pasă. Unde era el când i-am cerut ajutorul ? Nu i-a păsat nici de lacrimile, nici de lumânările mele . Dreptatea mi-am făcut-o singură.

- E ora mesei, Irina, să mergem. Promite-mi că mai stăm de vorbă.

S-au despărțit fără nicio promisiune. În captivitate totul e provizoriu. Peste câteva zile judecătoarea a fost pusă în libertate. A plecat fără să-și ia la revedere de la Irina.

Dar timpul are talentul de a șterge amintiri și, în scurtă vreme, judecătoarea a uitat până și chipul celei care atât o impresionase. În plus, propriile probleme îi măcinau mințile și îi amenințau libertatea.

Într-o zi, s-a întâlnit cu o fostă colegă de celulă. Împărțeau același complet de judecată, așa cum împărțiseră cei trei metri pătrați de gratii. Sentimentul de deznădejde era același. - Mi-a respins toate probele. Sunt ca și condamnată, se văita judecătoarea.

- Nu erai tu aia încrezătoare în justiție? Mai știi cum încercai să ne convingi pe toate?

- Auzi, de Irina ai mai auzit cev a? E tot arestată?

- Când mi-au dat mie drumul, tocmai o anunțaseră că i-a murit sora. Dar n-au lăsat-o să meargă să o vadă.

- Dumnezeule, și-a pierdut și sora! Fata asta chiar e blestemată! Tu știi ceva despre viața ei? De ce a fost arestată?

- Doar ce vorbea lumea. Că a fost prostituată și a omorât, de fapt, a măcelărit, doi bărbați. Cică drept răzbunare pentru soră-sa. Sincer, mi-era cam frică de ea.

- A încercat într-o zi să îmi povestească câte ceva. A fost înfiorător. Mi-aș dori mult să o revăd.

Vestea că sora ei murise, căzuse peste Irina ca o boală grea. Refuza să mai mănânce sau să vorbească. Arestul preventiv i se prelungea nefiresc de mult, ca o prevestire a pedepsei ce o aștepta. Trăia de la o prelungire la alta. De fapt, e mult spus că trăia – respira, clipea, se mișca cu gesturi străine și mecanice, ca o amintire a omului care odată trăise în ea.

Deși avocatul din oficiu o sfătuise să recunoască faptele, Irina se încăpățânase să nu o facă.

- Poate așa mă ascultă și pe mine cineva. Poate găsesc un judecător să mă înțeleagă! Am pierdut tot

- Ce-mi mai rămâne?

- Cum dorești, i-a răspuns avocatul. Probele sunt covârșitoare, și toate în defavoarea ta.

- De parcă tu ai fi citit dosarul meu...

- Am citit rechizitoriul Parchetului.

- Probabil atât vor citi și cei care mă vor condamna.

- Mâine e primul termen de judecată. Poți da declarație, dacă vrei.

- Dacă vreau? Tu știi de când aștept momentul ăsta?

Dimineața a găsit-o cu niște cearcăne adânc înfipte sub ochi. Mii de întrebări i se înghesuiau în minte, sute de scenarii născocise în așteptarea primului termen de judecată. Ce să spună, cum să înceapă?

Irina a intrat în sala de judecată cu mâinile împreunate în cătușe, căutând cu disperare niște ochi care s-o înțele agă. Judecătorul lipsea. Ședința încă nu începuse. A vocatul din oficiu s-a apropiat de ea și i-a întins câteva hârtii pe care trebuia să le semneze.

- Vrei ceva?

- Aș vrea să plâng, n-am mai încercat demult.

- Nu te sfâtuiesc s-o faci. La judecătoarea asta nu ține cu lacrimile.

- Ridicați-vă, intră instanța, a strigat grefierul.

- Declarăm deschisă ședința de judecată, puteți lua loc.

Într-adevăr președinta completului avea aerul unui om hotărât să nu se lase impresionat de nimic . Procurorul, tot femeie, afișa acea aroganță nepăsătoare pe care i-o dădea funcția. Parcă abia aștepta să îi pârjolească în nisipul fierbinte al codului penal pe toți inculpații ăștia netrebnici care stăteau cu capetele plecate.

- Faceți apelul, doamna grefier, în cauza numărul unu.

Asta era Irina. S-a ridicat timid când și-a auzit numele, așteptând ca ceilalți inculpați din boxă să-i facă loc până la microfon. Președinta a întrebat-o dacă nu dorește să-și recunoască faptele, pentru a beneficia de o reducere de pedeapsă. Așa cerea codul de procedură penală.

- De ce toată lumea mă obligă să recunosc? Eu vreau să fiu ascultată, destul mi s-a închis gura.

- Domnule avocat, nu i-ați explicat inculpatei cum trebuie să se comporte la primul termen de judecată?

- Ba da, doamna președinte, dar clienta mea nu dorește să se judece pe procedura simplificată.

- Am înțeles. Inculpata, dorești să dai declarație azi?

- Da.

- Mai înainte de asta trebuie să dăm citire actului de sesizare, ca să știi de ce ești acuzată. Cu asta trebuia să începem, dar ne-am luat cu altele . Deci, spune rechizitoriul că ai fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv, pentru două infracțiuni de omor deosebit de grav. Că în seara zilei de 23 noiembrie , în timp ce întrețineai relații sexuale cu victima – Tudor Aurel, i-ai aplicat acestuia mai multe lovituri de cuțit în zona inimii, precum și în zona organelor genitale, provocându-i leziuni incompatibile cu viața. Ulterior, ai secționat membrele cadavrului după care le-ai aruncat la groapa de gunoi a orașului. A doua zi, la data de 24 noiembrie, l-ai ademenit pe fratele victimei Tudor Aurel, numitul Tudor Cristian, în locuința ta , unde ați întreținut raporturi sexuale. Ca și în cazul primei infracțiuni, ai procedat în aceeași manieră, aruncând membrele inferioare și superioare ale cadavrului la groapa de gunoi. Pentru a se sustrage tragerii la răspundere, inculpata a părăsit țara, fiind identificată la data de 10 ianuarie pe teritoriul Spaniei. Cam astea sunt faptele, pe scurt. N-am să citesc tot rechizitoriul, că timpul nu ne permite . Hai să-ți auzim declarația.

- Doamna președinte, eu sunt o fată săracă, n-am mamă, n-am tată. M-a crescut bunica. Pe mine și pe sora mea care a murit , iar domnul comandant de la penitenciar nu m-a lăsat să mă duc să o îngrop. Acu’ vreo câțiva ani, a venit la bunică-mea o vecină și i-a zis să mă trimită la muncă în Spania . Bătrâna nici n-a vrut să audă, dar eu pe vremea aia eram un copil prost și n-am ascultat-o. Tanti Elena, așa o chema pe femeia aia care m-a păcălit să plec, m-a vândut la niște proxeneți spanioli, care erau pe mână cu niște români din Galați. Ăștia le aduceau în fiecare lună câte cincisprezece fete, adunate de pe la țară, fără familie, și le oblig au să se prostitueze. Care erau mai frumoase și aveau ceva în cap, trăiau mai bine. Ajungeau în case de oameni bogați, în hoteluri scumpe, primeau cadouri, excursii.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate