Iohannis amenință degeaba, primarii ACL pleacă

Iohannis amenință degeaba, primarii ACL pleacă

PSD-iștii își îngroașă rândurile în fiecare zi, inclusiv cu reprezentanți PNL și PDL.

Klaus Iohannis a fost, ieri, pentru prima dată, la Drobeta Turnu Severin, pentru a se întâlni cu activul ACL.

Întâlnirea cu membrii și simpatizanții Alianței a fost precedată de o conferință de presă. Chestionat în legătură cu OUG privind traseismul politic, Iohannis a spus sec că este „o capcană în care vor călca toți cei care vor accepta să îngroașe rândurile socialdemocraților”.„ Am atacat Ordonanața și cu siguranță va fi neconstituțională, iar cei care au făcut pasul se vor afla în afara statutului partidului”, a spus Iohannis.

Liderii celor două partide au recunoscut, însă, că din Mehedinți, 11 primari liberali și 25 de primari democrat- liberali au trecut deja la PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

A urmat întâlnirea cu cei peste 400 de membri ai ACL Mehedinți.

În discursul său, care a fost cel mai scurt dintre cele prezente, a cerut sprijinul mehedințenilor pentru a aduce în fruntea României un președinte și o guvernare de Dreapta. Dacă va ajunge la Cotroceni, și-a făcut planuri să scape de Victor Ponta și PSD, iar pe mehedințeni să-i scape de „Duicu și clica lui”. „M-au întrebat oamenii de ce vreau să merg la Bucureşti, de ce nu stau acasă la Sibiu că este foarte bine şi le-am spus că eu vreau să merg la Bucureşti, eu vreau să merg la Cotroceni, ca să facem o altfel de politică în România”, a povestit Iohannis.

Răzgândeala cu Crețu

După ce le-a scris liderilor europeni că nominalizarea Corinei Crețu este ilegală, ieri, Iohannis s-a răzgândit. A spus că formaţiunea sa ştie care este interesul naţional şi îl va apăra la momentul validării Corinei Creţu în funcţia de comisar pentru Politici Regionale. Sper ca PSD-ul să ia aminte şi să înveţe ceva din această lecţie”, a afirmat Iohannis.

Traseiști din toată țara

Preşedintele CJ Buzău, Cristian Bâgiu (PNL), este pe cale să treacă la PSD, scrie viaţabuzăului. ro. Odată cu el va pleca un grup important de primari liberali, consilieri judeţeni şi consilieri locali. Șeful Consiliului Judeţean Buzău şi-ar fi negociat dezertarea direct cu liderii PSD, de la care a obţinut numeroase promisiuni. În Ilfov întreaga organizație a PNL Chiajna a trecut la PLR. Tot la Ilfov, primarul comunei Pantelimon, Marian Ivan (PDL), alături de 10 consilieri locali, au trecut la PSD. În Prahova, primarii de la PNL sunt în fruntea listei de edili care vor merge la PLR, scrie site-ul b1.ro.