Silviu Brucan a povestit pentru Evenimentul zilei, pentru prima oară în presă, ce a discutat cu Mihail Gorbaciov la întâlnirea secretă pe care au avut-o în noiembrie 1988, la Moscova.
Şeful URSS a decis să-l primească cu o singură condiţie: să nu pomenească absolut nimănui că s-au văzut.
O oră cu stăpânul Kremlinului
„Întrevederea a fost neobişnuit de lungă – aproape o oră – şi a avut loc între patru ochi, plus interpretul de limbă engleză. Mihai Sergheevici avea în faţă un dosar cu câteva file în care se uita mereu. El a precizat de la început că vom discuta trei puncte de agendă: chestiunea reformei politice în URSS; chestiunea articolului meu privind ţinuturile baltice şi chestiunea răsturnării lui Ceauşescu (…) Pentru al treilea punct fusese informat despre intenţiile noastre şi „Scrisoarea celor 6”. Bănuiesc că în prima parte a dosarului se afla o scurtă biografie a mea întocmită de KGB (…)
Am trecut, în sfârşit, la chestiunea care mă durea pe mine mai mult: România. Aici a deschis el discuţia, dovedindu-se perfect în temă. De la început a declarat că este de acord cu acţiunea de răsturnare a lui Ceauşescu, cu condiţia ca ea să fie concepută şi realizată astfel încât să ducă la menţinerea partidului comunist ca forţă conducătoare în România (…) M-am gândit puţin şi i-am răspuns: „Totul va depinde de comportarea celor din organul conducător al partidului, Comitetul Politic, Executiv, şi un test apropiat îl va constitui reacţia lor la „Scrisoarea celor 6”. Trebuie ţinut seama, tovarăşe Gorbaciov, că toţi semnatarii Scrisorii sunt oameni importanţi, dar niciunul nu deţine putere în momentul de faţă. Cheia este în mâna celor care ocupă funcţii esenţiale în partid, în stat, în armată şi Securitate, iar până acum toţi au făcut zid în jurul lui Ceauşescu şi de aceea el şi-a putut face de cap”.
Ceauşescu – NU, PCR - DA
Gorbaciov a fost de acord, dar repeta aproape mecanic mereu: „Partidul trebuie să rămână în picioare, altfel va fi haos”. În acelaşi timp, a ţinut să declare categoric că nu se va amesteca în treburile interne ale României, aşa cum nu a făcut-o în celelalte ţări est-europene.
„Pentru mine, a subliniat el – neintervenţia este o chestiune sfântă”. A adăugat, după ce a mai subliniat o dată că sovieticii nu vor acorda niciun ajutor deşi îşi dorea sfârşitul regimului ceauşist, că, totuşi, vor găsi o formulă potrivită pentru a-mi apăra securitatea mea personală care „noi ştim că e periclitată”.
Într-adevăr, au găsit o modalitate ingenioasă, comunicândui corespondentului „Pravdei” la Bucureşti, Stanislav Petuhnov, să mă viziteze regulat, semnalând astfel autorităţilor române interesul sovietic în securitatea mea personală”.
Silviu Brucan a murit în septembrie 2006.
Recomandările noastre
