Miniștrii de Externe ai principalelor tabere implicate în războiul din Siria se așază vineri 30 octombrie la aceeași masă. În premieră, și șeful diplomației iraniene.

De patru ani și jumătate, de când a izbucnit războiul civil în Siria, Iranul, principal aliat al lui Assad, alături de Rusia, nu a fost niciodată participat la negocierile diplomatice în căutare unei soluții pentru criză.

În 2012, Teheranul a nu a fost invitat la conferința Geneva 1. În 2014, invitația la Geneva 2 a fost retrasă de către secretarul general ONU.

Participarea astăzi la reuniunea de la Viena a ministrului de Externe iranian Mohammad Javad Zarif, același care a negociat cu marile puteri acordul privind programul nuclear, constituie așadar un eveniment major.

Pentru prima dată, cei doi „protectori” ai lui Assad și toate puterile regionale implicate în criza siriană se găsesc la aceeași masă. Alături de ei se vor așeza șefii diplomațiilor din Statele Unite, Turcia, Franța, Marea Britanie, Arabia Saudită, Liban, Germania și UE.

Rusia, care, de începutul intervenției sale militare, conduce dansul diplomatic în Siria, se află la originea organizării reuniunii de vineri. Însă Moscova a acționat cu acordul tacit al Statelor Unite, care, după ce s-a opus multă vreme prezenței iranienilor, au făcut o voltă diplomatică.

Washingtonul crede acum că nu este posibilă găsirea unei soluții politice pentru Siria fără Iran, care susține militar și financiar regimul de la Damasc.

Secretarul de stat John Kerry apreciază că negocierile de la Viena sunt „ocazia cea mai promițătoare pentru a găsi o soluție politică”. Ar fi vorba, zice el, despre „o cursă pentru ieșirea din infern”.

Însă, de aici până la a crede că reuniunea se va termina cu o soluție pentru ieșirea din cria siriană, nici cei mai optimiști diplomați nu cred.

Într-adevăr, discuțiile sunt blocate în continuare de soarta lui Assad, unul dintre principalii responsabili pentru actualul război civil. Iranul și Rusia, cele două mari puteri implicate direct în confruntare, doresc menținerea sa la putere. Occidentalii și aliații lor sunniți cer îndepărtarea lui.

Între Turcia, a cărei prioritate este să se lupte cu kurzii, Arabia Saudită sunnită, angajată într-un război de hegemonie cu Iranul șiit, Rusia, care vrea să-și regăsească statutul de mare putere mondială, și occidentali, care vor să apere atât morala cât și propriile interese în regiune, agendele diferitelor puteri reunite la Viena sunt atât de diferite, încât cu greu se întrevede un compromis.

Fără a mai socoti că deblocarea situației nu poate veni din teren. Rupând toate echilibrele, intervenția Rusiei a schimbat datele problemei radical. Însă nu și raporturile de forțe.

Colonelul Michel Goya, istoric și analist al conflictelor, apreciază:

„Nimeni nu are astăzi capacitatea de a distruge una dintre taberele care se luptă în Siria. Din punct de vedere militar, situația este blocată.”

Totuși, după patru ani și jumătate, ceva se mișcă. Pe teren, intervenția rusă militară a Rusiei este mai dificilă decât se aștepta. În ciuda avioanelor și a elicopterelor de atac ale Moscovei, forțele loiale lui Assad tot nu reușesc să-și recucerească fostele poziții.

Se poate imagina că Rusia ar renunța la Assad? Directorul CIA crede asta. Apropierea dintre Statele Unite și Iran, posibilă după semnarea acordului nuclear, este în detrimentul lui Assad? Și dacă este așa, regimul Assad poate supraviețui fără șeful său?

Negociatorii de la Viena au mai dat dovadă de o slăbiciune: nici unul dintre actorii sirieni nu a fost invitat. Absența taberelor implicate în război permite, poate, evitarea ca ușile să nu se trântească de la început.

Dar există riscul ca o eventuală hotărâre luată la Viena să fie ignorată de taberele care se ciocnes pe frontul sirian.