INCENDIU de proporţii în zona de excludere a centralei de la Cernobîl. Un nou risc de CONTAMINARE radioactivă
- Silvana Chiujdea
- 28 aprilie 2015, 19:30
Un incendiu de proporţii a izbucnit marţi în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl, unde au luat foc peste 320 de hectare de pădure, informează Interfax.
Zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl a fost stabilită la 30 de kilometri pătraţi după cea mai mare catastrofă din istoria energiei nucleare, care a avut loc la această centrală în data din 26 aprilie 1986. Accesul liber în această zonă a fost interzis din cauza contaminării radioactive.
Potrivit Daily Mail, aceste incendii duc la ridicarea din sol a cesiului radioactiv din apropierea centralei, care ajunge sub formă de fum în atmosferă şi astfel se va întinde deasupra întregii Europe de Est. Cercetătorii avertizează că situaţia se poate agrava, din cauza schimbării climei, care va face mai frecvente asemenea incendii de pădure.
Anunţul legat despre amploarea incendiului a fost făcut de preşedintele interimar al Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Situaţii de Urgenţă, Zoran Şkiriak, pe contul său de Facebook, relatează Agerpres.
"Unităţile din cadrul serviciului pentru situaţii de urgenţă au reuşit să oprească propagarea focului către centrala nucleară. Nu există niciun pericol pentru sarcofag" (care acoperă centrala), a precizat oficialul ucrainean
Cu toate acestea, situaţia rămâne dificilă, fiind complicată de puternice rafale de vânt, înregistrându-se aproximativ 15 de focare de incendiu în zonă, dintre care trei sunt de proporţii.
La locul incendiului lucrează pentru stingerea focului 200 de oameni şi 35 de unităţi tehnice ale serviciului pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, au fost trimise în zonă un avion An-32P şi două elicoptere Mi-8 cu instalaţii pentru pulverizare de apă.
În 26 aprilie s-au împlinit 29 de ani de la explozia centralei nucleare de la Cernobîl. Zona a fost evacuată atunci pe o rază de 30 de kilometri, din cauza radiaţiilor Experţii estimau că abia în anul 2525 emisiile radioactive vor ajunge la un nivel normal, dar până la acest incendiu devastator, la Cernobîl flora şi fauna prospera.