Impozitul pe drepturile de autor va fi reţinut la sursă
- Roland Căt ălin Pena
- 16 martie 2018, 00:00
Declaraţia fiscală „7 în 1” a trecut prin guvern şi prevede că salariaţii care obţin şi venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu vor mai plăti CAS şi CASS pentru acestea
Guvernul a adoptat, ieri, ordonanţa de urgenţă prin care se introduce „declaraţia unică” pentru plata impozitului pe venit, CAS şi CASS, care înlocuieşte şapte formulare ce trebuiau completate până acum.
Se depune până pe 15 iulie
„Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” trebuie depusă în acest an până la data de 15 iulie, iar, din 2019, până la 15 martie. „Plata contribuţiilor poate fi efectuată până pe 31 martie 2019. De asemenea, impozitul pe venit va putea fi plătit la venitul estimat pentru anul curent. Totodată, evaluarea pentru încadrarea ca plătitor de CAS şi CASS se va face în funcţie de venitul estimat pentru anul curent. Persoanele fizice vor putea rectifica declaraţia până la termenul de plată”, a precizat premierul Viorica Dăncilă.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a explicat, după şedinţa de guvern, că, în cazul drepturilor de autor, s-a optat pentru reţinerea la sursă: „În cazul drepturilor de autor, am mers pe ideea stopajului la sursă şi scutirea celor care sunt şi salariaţi a obligaţiilor de plată pentru CAS şi CASS. Este o abordare care a mai fost, este o abordare normală şi este de bun augur celor care sunt vizaţi de acest nou mecanism”.
Ministrul a mai afirmat că fiecare birou al Fiscului la nivel judeţean va avea o unitate cu obligaţia de a îndruma metodologic fiecare contribuabil care are întrebări faţă de acest nou mecanism. În plus, la nivelul fiecărui consiliu local va fi o persoană responsabilă cu acest subiect.
10% pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală
Ordonanţa exclude din sfera veniturilor din activităţi independente veniturile din drepturi de proprietate intelectuală. Acestea sunt impozitate cu 10%. Contribuabilul care plătește venituri din drepturi de proprietate intelectuală, asocieri cu persoane juridice, arendă și asocieri cu persoane juridice va stabili, declara și plăti impozitul pe venit, CAS și CASS prin reținere la sursă la momentul plății venitului. Reținerea la sursă nu se aplică dacă venitul estimat pentru fiecare sursă de venit este mai mic decât 22.800 lei, pentru anul 2018 (12 salarii de bază minime brute pe țară).
Sfera veniturilor din activități independente a fost revizuită în sensul excluderii veniturilor din proprietate intelectuală și tratării acestora, în mod distinct, ca și o categorie de venituri de sine stătătoare pentru care se aplică în continuare metoda reținerii la sursă.
Bonificaţii
Actul normativ introduce posibilitatea reducerii obligațiilor fiscale anuale - impozit pe venit, CAS, CASS – prin acordarea unor bonificații, astfel:
a) 5% dacă Declarația Unică se depune până la 15 iulie 2018 prin mijloace electronice, iar obligațiile fiscale sunt achitate integral până la 15 martie 2019;
b) 5% dacă obligațiile fiscale sunt achitate integral până la 15 decembrie 2018.
Ce formulare dispar
Declaraţia unică înlocuieşte declaraţiile D200 (veniturile realizate din România), D201 (veniturile realizate din străinătate), D220 (venitul estimat/norma de venit), D221 (norme de venit în agricultură), D600 (venitul care reprezintă baza pentru contribuţiile de asigurări), D604 (stabilirea contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fără venit) şi D605 (stoparea CASS pentru persoanele fără venit)